2017 Mercedes-AMG E63 Black Series spionat

Mercedes-AMG E63 Black Series

Un monstru camuflat a fost surprins pe șoselele germane. Pare-a fi viitorul Mercedes-AMG E63 Black Series, fapt care ar reînvia vestitele variante Black Series din linia de modele a nemților.

La prima vedere, pare un Mercedes E63 Wagon, însă o privire mai atentă relevă modificări și mai profunde decât cele ale modelului ”standard” AMG. Aripile față sunt mai umflate. La fel și cele din spate. Nu-i de mirare: roțile sunt și ele mai mari decât la varianta AMG, și trebuie să aibă loc sub panouri. De fapt, privită din spate, mașina are un aspect monstruos, cu ecartamentul mai mare decât lățimea caroseriei. Pare că avem în față un upgrade al deja modificatului Mercedes-AMG E63 Wagon. Ar putea fi varianta Black Series, pe care oficialii germani au declarat deja că o vor în gamă, alături de o viitoare versiune Black Series a modelului mai mic, C63.

Modelul E63 sedan va fi prezentat luna viitoare, la Salonul Auto de la Paris, în timp ce varianta sa break este așteptată anul viitor, la Salonul Auto de la Geneva. Dacă Mercedes va lansa și variantele Black Series, acestea vor apărea cu aproximativ un an întârziere.

Mercedes-AMG E63 Black Series

 

Informațiile scurse despre Mercedes-AMG E63 aduc în discuție propulsoare de 563 CP și 750 Nm pentru varianta standard, respectiv 603 CP și 850 Nm pentru versiunea E63 S. Transmisia automată cu 9 trepte va fi de tip MCT (Multi Clutch Transmission), și va permite demaraje rapide, în stilul celor ale cutiilor cu dublu ambreiaj, însă într-un stil mai confortabil, tipic Mercedes. Rezultatul va fi o accelerație 0-100 km/h în aproximativ 3,5 secunde pentru cea mai rapidă dintre versiuni.

O altă caracteristică dezvăluită de jurnaliștii americani este modul ”drift” inclus pe selectorul de programe de rulare, care va face ca accelerările în viraj să se transforme mai ușor în derapaje controlate. Era nevoie pe o astfel de mașină? Nu știu dacă sedanul de lux va fi ușor de controlat în derapaj de către șoferii ”de rând”, însă sunt sigur că va fi foarte asistat de sistemele de siguranță, mai ales dată fiind reputația modelului.

Sursa: Motor Authority

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top