A vorbi la telefonul mobil în timp ce conduci maşina este interzis de Codul Rutier – cu excepţia cazului în care este utilizat un kit handsfree.
Atenţia șoferului nu trebuie abătută de la actul conducerii prin acţionarea tastelor telefonului mobil deoarece clipele de neatenţie pot provoca accidente grave. Folosirea telefonului mobil în automobil este pedepsită de Codul rutier.
În automobil este obligatorie folosirea dispozitivelor hands free si bluetooth. Potrivit unei statistici în SUA circa 26% din accidentele auto din 2013 s-au produs datorită folosirii telefonului la volan, (din care 5% au fost provocate de șoferii care au scris mesaje la volan, iar 21% de cei care au efectuat convorbiri telefonice în rulaj).
Potrivit unor specialiști folosirea telefonului în interiorul habitaclului, indiferent dacă se utilizează sau nu hands free, este deosebit de nocivă și ar trebui interzisă deoarece habitaclul metalic produce intensificarea radiaţiei telefonului prin reflexia repetată a undelor EM, atât la emisie cât și la recepţia lor.
O altă indicaţie a specialiștilor este de a se limita la maxim folosirea telefonului pentru a micșora expunerea corpului uman la aceste radiaţii. Pe timpul folosirii telefonul trebuie îndepărtat de cap folosind hands fee și limita la maxim timpul de folosire pentru a diminua efectele radiaţiei.