Opel Grandland X este numele noului SUV compact al casei germane. Poziționat deasupra lui Mokka X și a viitorului Crossland X (Meriva), noul model se va plasa în gamă sub Antara fiind construit pe platforma EMP2 a lui Peugeot, utilizată şi la 3008.
Ofensiva din segmentul SUV/Crossover este răspunsul Opel la cererea tot mai mare de modele polivalente pe piețele din întreaga lume. Deși informația nu a fost confirmată oficial, Grandland X va fi construit pe aceeași platformă tehnică EMP2 a grupului PSA Peugeot-Citroen, pe care este deja produs și Peugeot 3008.
Opel Grandland X se adresează clienților aflați în căutarea unui crossover compact, care își doresc însă mai mult spațiu și mai multă modularitate interioară decât ceea ce oferă Mokka X și viitorul Crossland X. Rivalii direcți sunt Skoda Kodiaq și modelele înrudite Peugeot 3008/5008, Grandland X urmând să fie oferit și în configurație cu șapte locuri.
De asemenea, Crossland X este numele urmaşului lui Meriva care va păstra facilităţile de minivan dar va avea un look de crossover. Crossland X va împărţi platforma cu viitorul Citroen C3 Picasso.
Opel Crossland X va debuta în prima jumătate a anului viitor, iar Grandland X, în semestrul al doilea.