Test drive Audi A3 sedan 2013

Audi A3

Extensie de stil

Audi şi-a extins gama A3 cu noul A3 Sedan, care adaugă un plus de eleganţă gamei compacte a constructorului

 

Audi A3

 

Audi A3 este cel mai nou membru al gamei A3, extinzând opţiunile clienţilor care până acum au avut de ales între un hatchback cu trei uşi şi modelul Sportback cu cinci. În noua configuraţie A3 vine cu un spaţiu mărit la picioare pentru banchetă şi un portbagaj cu 45 de litri mai mare faţă de A3 Spotback. Designul exterior este mizează pe simplitate şi stil, fiind, în opinia mea cel mai elegant model din gama A3, celelalte două mizând pe sportivitate mai degrabă. Propulsorul testat, 1.4 TFSI alăturat unei transmisii S-Tronic cu 7 rapoarte face casă bună cu maşina, aducând performanţe bune şi un consum decent. Pentru cei ce vor economie de carburant alături de un motor pe benzină există şi o variantă denumită CoD(Cilinder on Demand) care permite dezactivarea a doi cilindri.

 

Simplu şi elegant

 

Audi A3

 

Audi este alegerea pentru cei care caută un design conservator, dar asezonat cu toate tehnologiile moderne şi finisaje premium. Forma clasică în trei volume este bine proporţionată, existând şansa ca automobilul să fie confundat la prima vedere cu un Audi A4. Profilul lateral puternic, grila tipică Audi şi farurile LED agresive definesc modelul premium compact. Cei ce vor să iasă în evidenţă cu orice preţ probabil se vor uita şi către Mercedes CLA, dar adepţii minimalismului cu siguranţă vor merge pe Audi.  La interior găsim aceeaşi planşă de bord cu care ne-am obişnuit în gama A3. Puţine butoane, forme rotunjite şi dotări complete. Pentru Audi A3 mai puţin înseamnă mai bun. Asta pentru că mai puţin se referă la numărul de butoane prezente pe consolă şi nu la dotări. Gurile de aerisire cu finisaj de aluminiu adaugă şi ele un sentiment de clasă, aducându-ne aminte de prima generaţie de Audi TT.

 

Audi A3

 

Ecranul de 3.5 inch iese din partea superioară a consolei, fiind folosit ca interfaţă pentru sistemul MMI. Pentru cei care nu vor să fie distraşi la condus, acesta poate fi pliat şi în timpul mersului, atunci bordul luând un aspect cu adevărat clasic. Audi A3 sedan utilizează platforma tehnică MQB a grupului la fel ca Audi A3 hatchback. Cu o poziţie bună de conducere şi comenzile principale la îndemână, A3 te face să te simţi imediat confortabil la volan. Encartamentele faţă şi spate sunt cu 20 mm mai mari decât la A3 Sportback iar cumpărătorul are de ales multiple opţiuni legate de dinamică. Personal recomand sistemul Audi Drive select(236 Euro) ce schimbă setările motorului, direcţiei şi transmisiei automate. În marea majoritate a timpului totuşi folosit în modul Auto sistemul satisface nevoile şoferului.

 

Audi A3 Limuzina Detaliu Mare 2

 

Pentru cei ce configurează o maşină de top sunt o opţiune amortizoarele Magnetic Ride(1417 Euro) ce permit schimbarea durităţii acestora în funcţie de setările Comfort, Auto, Dynamic sau Individual. Suspensiile Sport sau S-line nu sunt opţionale dezirabile pentru drumurile autohtone, maşina devenind foarte rigidă. Pe drumuri şerpuite stabilitatea şi aderenţa sunt foarte bune, direcţia este destul de uşoara, dar rapidă ţi precisă, iar ţinuta de drum nu are vicii ascunse. Propulsur testat 1.4 TFSI de 140 CP este şi cel pe care îl recomandăm, fiind extrem de potrivit pentru gama A3. O investiţie foarte bună este transmisia S-Tronic cu 7 rapoarte ce exploatează extrem de plăcut motorul, folosind la maxim cuplul de 250 Nm atunci când este nevoie. Pus în a alege între Sedan şi Sportback primul are avantajul spaţiului pentru picioare în spate şi a portbagajului ceva mai mare.

 

Audi A3

 

O nouă nişă

 

Audi A3

 

Sedan Compact premium este o clasă care acum se formează, Audi alături de Mercedes Benz fiind deschizători de drum, dar cu abordări diferite. Dacă ne gândim la concurenţă, în acest moment singurul rival este coupe-ul cu patru uşi CLA, dar clienţii probabil vor fi deja împărţiţi din momentul în care se uită la fotografii. Faţă de CLA, A3 are un acces mai bun către portbagaj, banchetă rabatabilă şi mai mult spaţiu pe banchetă.

 

audi A3

 

Alte puncte forte ale Audi sunt vizibilitatea şi spaţiul pe banchetă, la Mercedes plusând exterior agresiv, dar şi poziţia joasă şi sportivă de conducere.  Audi A3 Sedan are preţuri de pornire de la 28.540 Euro cu TVA inclus pentru modelul 1.4TFSI, dar dacă adaugi o serie de dotări care să te facă să te simţi cu adevărat premium acesta va creşte uşor peste 35000 Euro. Preţurile sunt doar puţin mai mari faţă de Sportback şi crează o alternativă mai ieftină, dar fără multe alte dezavantaje pentru Audi A4 şi BMW Seria 3 de exemplu.

Date tehniceAudi A3 sedan
pret de baza31.029 euro cu TVA inclus
masa proprie/totala (kg)1.290/1.765
L/l/h (mm)4.456/1.796/1.416
volum portbagaj (L)425
combustibilbenzina
cilindree (cmc)1.398
putere max. (kW(CP)/rpm)103(140)/4.900
cuplu max. (Nm/rpm)250/1.500
cutie de viteze/trepteautomata/7
viteza maxima (km/h)217
sprint 0-100 km/h (s)8,4
consum urban/extra/mixt (L)5,9/4,1/4,4
norma poluare/emisii CO2 g/kmEuro 6/109

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top