România este o ţară plină de mister, cu numeroase peisaje frumoase şi locuri mai puţin cunoscute care merită vizitate. Casoteca vă prezintă câteva obiective turistice din ţara noastră care merită văzute.
Durău
Durău este o stațiune turistică aflată în județul Neamț, la o distanță de doar 6 km față de comuna Ceahlău și la doar 35 de km față de orașul Piatra Neamț.
Fiind amplasată într-o zonă montană, localitatea s-a dezvoltat la o altitudine medie de 800 de metri, chiar la poalele Masivului Ceahlău și așteaptă să fie vizitată de către turiști atât în sezonul rece, cât și în sezonul cald.
Datorită zonei în care se află, stațiunea beneficiază de un climat subalpin cu aer ozonat, curat și tonic stimulant, elemente de cură naturală ideale pentru petrecerea unui concediu de odihnă și relaxare departe de zgomotul și aglomerația din marile orașe.