Party like a Russian! Fiica unui miliardar rus gonește cu 160 km/h prin Moscova

fiica milionar rus

Fiica unui miliardar rus, Mara Bagdasaryan, a înțeles greșit textul noului hit al lui Robbie Williams  “Party like a Russian”. Mara a gonit prin Moscova cu 160 km/h, la volanul noului său Mercedes. Se pare că nimic nu-i stă în cale tinerei moștenitoare, care a strâns deja 350 de amenzi de circulație.

Poliția nu o poate speria pe sfidătoarea Mara Bagdasarjan, care tocmai și-a testat noul Mercedes, rulând cu viteză prin capitala Rusiei. Ba mai mult, tânăra a folosit banda centrală a arterei de circulație, care este rezervată președintelui Vladimir Putin și altor oficiali de rang înalt.

Tatăl său, un magnat al industriei alimentare, s-a împăcat cu ideea că Mara nu poate fi oprită. Nu numai că tânăra sfidează autoritățile și regulile de circulație, dar are și obiceiul de a posta filmarea escapadelor sale pe rețelele de socializare și de a se lăuda cu ele.

Cel mai recent clip o arată pe frumoasa de 23 de ani la volanul unui Mercedes, ajungând la 160 km/h într-o zonă în care limita este de 50. Postarea a fost acompaniată de descrierea “Când te grăbești”.

Celebră pentru stilul său de viață extravagant și pentru cheltuielile fără măsură, Mara Bagdasarjan a strâns 350 de amenzi de circulație, dintre care 140, în valoare de aproximativ 13.000 de euro, sunt încă neplătite.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top