Vă propunem o serie de evenimente culturale și, dacă vă place teatrul, atunci aveți unde să mergeți în acest weekend. Teatrul Mic deschide seria celor șase premiere din stagiunea 2016-2017 cu spectacolul „Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia și scenografia lui Vlad Cristache.
“Deșteptarea Primăverii” – în regia lui Vlad Cristache
Primele reprezentații vor avea loc în zilele de 28 și 29 ianuarie, de la orele 19.00. Acesta este primul spectacol pus în scenă la Teatrul Mic de când conducerea acestuia a fost preluată de către regizorul și profesorul universitar Gelu Colceag.
„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.
“Eu am privit copilăria și adolescența în multe dintre spectacolele mele, rezonez foarte bine cu această perioadă, care mi se pare cea mai importantă etapă a vieții. Spectacolul ”Deșteptarea Primăverii” vorbește despre o societate care exclude libertatea. Ca tânăr, ești atât de mult bătut la cap de toată lumea, de profesori, de părinți, încât ai niște repere clare în care trebuie să te încadrezi, în care să îți încadrezi viața, numai că ce se întâmplă cu tine nu poate fi încadrat în nimic… Și atunci practic te simți constrâns într-un moment în care tu ești vulnerabil, nu știi ce se întâmplă cu tine, iar asta poate da naștere unei tragedii”, spune regizorul Vlad Cristache.
Debutul unei echipe tinere de actori, alături de nume consacrate ale Teatrului Mic este completat în spectacol de prezența insolită a trupei FIRMA, care, prin muzica originală compusă special pentru acest spectacol de Daniel Rocca, întregește viziunea regizorală.