Noul BMW Seria 5 Touring a fost prezentat oficial. Primele imagini și informații cu a cincea generație a breakului bavarez vin cu o lună înaintea debutului fizic, găzduit de la Salonul Auto de la Geneva.
Volumului portbagajului a crescut cu 10 l până la 570 l, asemenea spațiului la genunchi, semnificativ mai mare decât la actuala versiune. Spre comparație, noul Mercedes E-Class T-Modell acomodează 640 l de bagaje. Cu bancheta rabatată, volumul afișat de Seria 5 Touring este de 1.700 l. Bancheta poate fi rabatată electric în format 20:40:20, iar hayonul poate fi acționat, de asemenea, electric. Luneta se deschide, în continuare, și separat.
Noul Seria 5 Touring este cu 3,6 cm mai lung, cu 0,8 cm mai lat și cu 1 cm mai înalt, comparativ cu modelul anterior. Ampatamentul a crescut, de asemenea, cu 0,7 cm, în timp ce greutatea a scăzut cu până la 100 kg, în funcție de versiune. Sub mașină, noile elemente de dirijare a fluxului de aer nu numai că mențin Cx-ul la valori reduse, ci măresc și apăsarea la viteze ridicate, îmbunătățind semnificativ ținuta de drum.
Pasagerii beneficiază acum de buzunare în uși, capabile să găzduiască sticle de până la un litru și de suporți mai adânci pentru dozele de băuturi din consola centrală, care ușurează accesul la butoane pe deasupra lor.
La interior se evidențiază ultima generație a sistemului iDrive, cu touchscreen de 10,25 inch, control prin gesturi, voce sau cu ajutorul controller-ului rotativ. BMW oferă și un nou head-up display color, cu 70% mai mare decât la actuala generație, și o rezoluție 800 x 400 pixeli.
Opțional se poate comanda un sistem audio Bowers & Wilkins, cu amplificator pe 10 canale și 16 incinte acustice. Tot opțional, ocupanții locurilor din față pot beneficia de scaune cu masaj ce încorporează 20 de perne de aer, ventilate și încălzite. Reglajele electrice ale scaunelor sunt figurate intuitiv pe display-ul central, putând fi setată și o temperatură maximă pentru răcirea sau încălzirea acestora.
La data lansării, vor fi disponibile patru versiuni de motorizare: două pe benzină (530i, cu patru cilindri, 2 litri și 252 CP, 540i cu șase cilindri, 3 litri și 340 CP) și două diesel (520d, patru cilindri, 2 litri și 190 CP, 530d, cu șase cilindri în linie, 3 litri și 265 CP). Ulterior, acestora li se vor alătura și alte variante: 530e iPerformance, 520d EfficientDynamics Edition și M550i xDrive. Cu excepția modelului 520d, care este cuplat în varianta de bază la o cutie manuală cu 6 trepte, toate celelalte modele sunt combinate standard cu transmisia Steptronic cu 8 trepte.
Noul BMW Seria 5 poate fi echipat în premieră și cu direcție integrală cu punte spate direcțională, acum disponibilă și în combinație cu transmisia integrală xDrive, pentru manevrabilitate de top la viteze mici și stabilitate pe virajele abordate la limită.
BMW se laudă și cu o listă cuprinzătoare de sisteme de asistență, ce permit rularea semi-autonomă: asistența la păstrarea benzii de rulare cu funcție de intervenție activă asupra direcției, disponibilă până la 210 km/h, asistență la schimbarea benzii de rulare și Intelligent Speed Assist, care combină pilotul automat adaptiv cu recunoașterea limitelor de viteză. Alte sisteme sunt cele pentru frânarea automată cu identificarea pietonilor, asistența la ieșirea cu spatele din parcare sau cheia cu display care facilitează parcarea de la distanță a mașinii.