Îţi povesteam în urmă cu câteva luni că o vacanţă în ţările europene îţi poate îmbogăţi colecţia de obiecte de decor.
Din Cehia poţi cumpăra obiecte din cristal de Boemia, din Olanda se pot achiziţiona produse din ceramică de Delft, iar din sudul Italiei poţi cumpăra produse realizate în renumita localitate Vietri sul Mare.
Acum îţi spunem ce să cumperi pentru casă din Turcia, Polonia sau Italia.
Turcia nu e de parte de România, iar cu avionul se face o oră până la Istanbul. Uşor de ajuns este şi dacă alegi varianta cu maşina.
Miile de obiecte din Marele Bazar din Istanbul îţi vor face cu ochiul încă de la distanţă.
Poţi să cumperi lămpi ornamentale şi tot felul de obiecte ceramice, dar dacă vrei să cumperi ceva reprezentativ, ce face parte din cultura şi istoria turcească, atunci orientează-le spre covoare şi plăci ceramice de Iznik.
În moscheile şi la palatul Topkapi vei vedea ceramica de Iznik. Oraşul se află la circa 90 de kilometri de Istanbul şi are o tradiţie de peste 500 de ani în producerea aestor plăci ceramice.