Vinul nu se bea, se degustă. E ca o promisiune divină. Alb sau roşu, sec sau dulce, acest elixir a zeilor este cel mai dulce păcat al pământenilor, purtând în el, pe lângă lumina soarelui şi bunătatea pământului, şi ceva din sufletul făurarului.
Se spune că primul vin a fost produs în Mesopotamia, acum aproape 5.000 de ani, cei mai mari cultivatori de viţă-de-vie fiind vechii egipteni. Mai apoi, grecii şi fenicienii au fost promotorii viticulturii şi ai consumului de vin în regiunea mediteraneană.
Francezii sunt cei mai mari consumatori de vin, şampanie şi cognac.
În Franţa, licoarea bahică a fost prima oară atestată în secolul al VI-lea î. Ch, însă cele mai multe regiuni au început să-l producă în peroada romană. Notorietatea vinurilor franţuzeşti a devenit pregnantă în perioada Renaşterii, când vinurile cru bourgeoise erau servite în toate marile curţi europene: Le Clos De Vougeot era vinul preferat al papilor şi al regilor, Corton a fost favoritul lui Voltaire, Montrachet era preferatul lui Alexandre Dumas, care îl bea în genunchi, scoţându-şi pălăria, iar Chambertin era vinul gustat cu mare plăcere de Napoleon.
