În 2010, când Ford a decis să renunțe la Volvo, unii credeau că Volvo va avea soarta lui Saab. Numai că, surprinzător, noii proprietari, chinezii de la Zhejiang Geely Holdings, au dovedit repede contrariul printr-un plan de investiții foarte solid și bine pus la punct de 11 miliarde USD pentru a construi o nouă gamă de automobile bazată pe două platforme. Foto: Bogdan Paraschiv
Primul pas a fost făcut de sus în jos la fel cum a procedat și BMW cu Rover acum aproape 20 de ani. Pe platforma modulară SPA (Scalable Product Architecture), Volvo a lansat succesorii modelelor de top XC90 și S80. XC90 în primă fază și apoi S90, V90 și de curând V90 Cross Country sunt noile modele vârf de gamă de la Volvo. În primăvara lui 2017 va urma SUV-ul de clasă medie XC60 tot pe baza platformei SPA, iar din 2018 încolo gama Volvo se va completa cu o serie de modele compacte ce vor avea la bază noua platformă compactă CMA (Compact Modular Architecture) care va include printre altele SUV-ul XC40 ce va fi prezentat în toamna lui 2017. Chiar dacă modelele de volum din noua generație sunt așteptate abia în 2018, Volvo a reușit anul trecut cel mai bun rezultat de vânzări din istorie, depășind prima oară 500.000 de unități vândute.
Dar să revenim la S90 și să privim puțin interiorul. Ambianța este complet diferită de ceea ce vedem în limuzinele germane concurente. Predomină nuanțele deschise în detrimentul celor închise, tipice rivalilor teutoni, iar la nivelul de top Inscription (există și un nivel de bază Momentum, de asemenea foarte bine dotat), tapițeria de piele fină Nappa de pe scaune (standard) se îmbină elegant cu inserțiile de aluminiu striat și cu planșa de bord și fețele de uși îmbrăcate în piele (opțiune inclusă alături de head-Up display, trapă și camera pentru marșarier în pachetul Xenium, 4.820 euro). Nu am găsit niciun plastic la vedere, iar velurul catifelat îmbracă partea inferioară a habitaclului și lateralele masivului tunel median. Consola centrală și planșa de bord sunt foarte aerisite pentru că numărul de butoane a fost redus la minimum necesar. Nu există butoane fizice decât pentru avarie și câteva comenzi de la climatizare. Pe consola centrală, în spatele schimbătorului cutiei automate cu 8 trepte, găsim butonul de start, selectorul rotativ pentru modurile de rulare și cel pentru frâna electrică de parcare cu funcție auto hold. Unii ar putea critica lipsa unor butoane pentru acces la comenzile climatizării, dar Volvo a găsit o soluție ingenioasă.
Indiferent de meniul afișat de interfața Sensus cu display tactil în format portret, de 9 inch, la baza acesteia se afișează comenzile principale ale climatizării cum ar fi temperatura sau direcțiile de reglaj ale aerului.Meniul interfeței este însă foarte stufos și este nevoie de o perioadă de acomodare și de familiarizare cu toate submeniurile. Pe de altă parte, trebuie spus că există o explicație logică pentru numeroasele submeniuri. De exemplu, Volvo vine standard cu un pachet complet de siguranță și fiecare sistem de asistență are reglajele lui. Sistemul de operare se mișcă rapid însă personal aș fi preferat un controller cu buton de back pentru că accesul la meniuri se face doar din partea de sus a tabletei într-o zonă îngustă.
Tabloul de bord virtual cu display de 12,3 inch este standard la echiparea Inscription și poate fi configurat după mai multe teme – Glass, Minimalistic, Performance, Chrome Rings – care se pot configura indiferent de modul de condus ales – Eco, Comfort, Dynamic și Individual.
Poziția de condus este neașteptat de joasă pentru un Volvo, șoferul stând la doar 46 cm de sol. Scaunele față sport oferă o susținere laterală foarte bună, având reglaj electric separat pentru lungimea șezutului, lățimea spătarului și suportul lombar. În spate, măsurătorile noastre indică un spațiu pentru genunchi de 50 cm, cel mai mare din clasa sa. De asemenea, înălțimea interioară este maximă în segment, chiar și persoane de 1,90 metri înălțime având destul loc pentru cap. Într-adevăr, Volvo oferă cel mai spațios loc în spate din segmentul său, pasagerii din spate călătorind confortabil pe o banchetă foarte bine profilată. Doar că șezutul este poziționat puțin cam jos și pasagerii stau cu genunchii ușor în aer. Însă aceștia nu suferă de claustrofobie pentru că vizibilitatea este foarte bună, iar confortul este la cote înalte grație climatizării pe 4 zone cu guri de ventilație în montantul central (720 euro, optional). În spate, S90 este suficient de lat, dar tunelul central masiv limitează confortul celui de-al cincilea pasager care ar vrea să ia loc pe banchetă.
Pe hârtie, portbagajul lui Volvo măsoară 500 litri, cu 30-40 litri mai puțin decât rivalii săi. În realitate însă, portbagajul lui Volvo este mult mai practic, având o formă mai regulată, iar podeaua nu urcă spre spate în dreptul punții spate. Explicația: Volvo a venit cu o inovație și în locul arcurilor tradiționale, dispune de o traversă din material compozit produsă de Benteler SGL (firma care face celulele de siguranță de carbon pentru BMW) ce a salvat 5 kg, dar și mult spațiu. Mai există o explicație de ce portbagajul nu este și mai mare. Volvo a dorit să prioritizeze spațiul pentru pasagerii din spate, care dispun de mai mult loc decât la rivali. Prin rabaterea electrică a banchetei (600 euro, include și tetiere spate rabatabile), se obține o suprafață de încărcare perfect plană și o lungime de încărcare de 219 cm dacă se impinge la maximum scaunul pasagerului față spre înainte. Sistemul audio opțional Bowers&Wilkins cu 19 difuzoare și 1.400 W (5.250 euro, în pachetul Business Connect Premium, cu navigație și pilot parcare laterală) oferă o audiție de excepție, având reglaj pentru intensitate și nivelul de surround și un mod care imită audiția din sala de concerte din Goteborg.
Și acum la drum. Privind cifrele versiunii de top D5 AWD echipată cu dieselul de 235 CP, ne gândim că puterea provine de la un V6, dar noua eră de la Volvo a spus un nu total motoarelor mari: doar 4 cilindri în linie și 2 litri cilindree pentru toate motoarele, iar puterea litrică mai mare a fost obținută cu ajutorul unui turbo sau bi-turbo (T5, D4, D5), turbo și compresor (T6) sau cu ajutorul unui motor electric (T8). Noul motor D5 de 235 CP de la Volvo oferă performanțe similare cu cel de la BMW 525 d (de asemenea cu 4 cilindri, 218 CP), de la Mercedes E 220 d (tot 4 cilindri, 194 CP) și cel de la Audi A6 3.0 TDI (V6 3.0 TDI, 218 CP în versiunea de bază). Este extrem de silențios și se turează vioi până spre 4.500 rpm. Nu se simte niciun turbo lag pentru că Volvo a venit cu o inovație care anulează orice efect de întârziere la intrarea în funcțiune a turbinei la pornire sau la turații mici (vezi caseta). Consumul în test s-a cifrat la 7,9 l/100 km, o valoare ușor mai mare decât la rivali. Trebuie ținut cont că S90 D5 AWD vine standard cu transmisie integrală. Sistemul de tracțiune integrală dispune de un cuplaj Borg&Warner de generația a cincea care în condiții normale direcționează tot cuplul spre puntea față și poate transfera la nevoie până la 50% spre puntea spate. De pe loc însă, mașina pornește în 4×4 pentru o aderență maximă.
Mașina de test era dotată cu suspensia adaptivă 4C care include și suspensie pneumatică la puntea spate. Astfel, din selectorul Drive Mode, se poate regla nu doar răspunsul motorului, al direcției, frânelor ci și tăria suspensiei. Pe modul Comfort, care este implicit la punerea contactului, S90 rulează ca pe o pernă de aer chiar și cu jantele de 19 inch prezente pe mașina de test. Volvo oferă același nivel de confort cu referința Mercedes. Zgomotul la rulare este redus chiar și pe drumurile noastre, iar nivelul general de zgomot este foarte mic. Dacă se comută pe modul Dynamic, direcția devine mai incisivă și feedback-ul se îmbunătățește, motorul răspunde mai spontan și suspensia se întărește. Ruliul se micșorează și mașina se simte mai agilă. În acest caz, S90 este mai incisiv și mai sportiv la condus chiar dacă nu egalează agilitatea lui BMW Seria 5, referința sportivă a categoriei. În schimb, S90 se simte foarte ușor la condus față de unii dintre rivali, mascându-și foarte bine masa de 2 tone la gol. La limită, S90 subvirează progresiv și previzibil. Dacă se cuplează sistemul ESP pe Sport, crește libertatea de acțiune, dar apare o reacție ușor supraviratoare. Alături de modurile Eco, Comfort și Dynamic există și un mod Individual care permite setări separate pentru motor, direcție și suspensie.
Dotare standard de top
În lista de prețuri, motorizarea de top D5 AWD pornește de la 55.224 euro (Momentum), echiparea de top Inscription având un preț de 59.424 euro. În spiritul țelului ca niciun Volvo să nu mai fie implicat într-un accident mortal până în 2020, Volvo S90 oferă standard foarte multe sisteme de asistență care la concurență costă câteva mii de euro. Astfel, pilotul automat adaptiv, asistentul de bandă, sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație, sistemul de prevenire și evitare a coliziunilor frontale City Safety inclusiv pentru intersecții, activ de la 4 km/h, sistemul de avertizare la coliziune frontală cu frânare completă și funcția de detectare a cicliștilor, pietonilor și animalelor mari, de asemenea activă de la 4 km/h, ca și farurile cu LED și fază lungă automată sunt în echiparea de bază încă de la Momentum.
Tot standard, Volvo oferă în premieră mondială sistemul de asistență la părăsirea carosabilului (funcționează între 65 și 200 km/h). Opțional este doar asistentul de unghi mort și sistemul automat de parcare laterală. Există și posibilitatea conducerii semiautonome până la 130 km/h. Cu Pilot Assist S90 păstrează banda, viteza și distanța față de mașina din față, dar nu și urmărește vehiculul din față dacă acesta schimbă banda și șoferul lui S90 semnalizează pentru a-l urma. Pilot Assist se activează foarte ușor din butonul din stânga volanului. La prima apăsare se activează pilotul automat adaptiv, iar la cea de-a doua, Pilot Assist. Șoferul poate interveni oricând peste sistem iar acesta se dezactivează dacă șoferul ia mâna de volan. Siguranța înainte de toate!
Caroserie
+ Spațiu uriaș în spate, cel mai mare din clasă
+ Calitate de fabricație foarte bună
+ Portbagaj cu formă practică
+ Materiale de top
+ Ambianță foarte elegantă
+ Ergonomie bună și logică în ciuda meniurilor stufoase
Grup motopropulsor
+ Răspuns spontan fără turbo lag
+ Motor potent cu cuplu bun la turații mici
+ Transmisie rafinată, dar cu grup final foarte lung
+ Motor silențios
– Consum mare în oraș
Confort
+ Suspensie adaptivă foarte confortabilă
+ Scaune Comfort cu
multiple reglaje
+ Nivel de zgomot general foarte redus
Conducere
+ Direcție incisivă pe Dynamic
+ Ușor și manevrabil în conducere în ciuda masei
+ Frâne foarte eficiente
+ Ținută de drum sigură și relaxantă cu Pilot Assist
– Reacție supraviratoare cu ESP Sport
Costuri
+ Dotări de serie numeroase
+ Raport preț/dotări bun
– Doar 2 ani garanție de bază
Verdict AutoExpert
Confortul, calitatea de fabricație și materialele sunt top class. Volvo este singurul producător premium care oferă în standard un pachet de sisteme de asistență aproape complet care include și facilități de conducere semiautonomă. Spațiul interior este cel mai mare din clasă, iar portbagajul este cel mai practic chiar dacă nu e cel mai spațios. Motorul lui D5 AWD este potent și rafinat dar consumă cam mult în oraș, iar valoarea medie este ușor mai mare decât la rivali.DATE TEHNICE | Volvo S90 |
---|---|
Model | D5 AWD Inscription |
Motor/nr.cilindri | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.969 |
Putere maxim?/turație (CP/rpm) | 235/4.000 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 480/1.750-2.250 |
Transmisie | integrală |
Cutie de viteze | automată, 8 trepte |
Tip pneuri | Michelin Pilot Sport |
Dimensiuni pneuri | 255/40 R19 |
L/l/h (mm) | 4.936/1.879/1.475 |
Ampatament (mm) | 2.941 |
Diametru de bracaj (m) | 11,40 |
Masă la gol (kg) | 1.798/nc |
Volum portbagaj (l) | 500 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 7,0 |
Viteză maximă (km/h) | 240 |
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km) | nc/nc/4,8 |
Emisii CO2 (g/km) | 127 |
Volum rezervor (l) | 60 |