După ce ne-am delectat cu noul Clio pe șoselele virajate din Bordeaux, a venit vremea să-l testăm și pe drumurile mioritice. Și n-am primit orice variantă, ci una specială care desenează zâmbete pe buze și accelerează pulsul: Renault Clio 1.2 GT Line TCe 120. Foto: Bogdan Paraschiv
Povestea începe frumos, de îndată ce jucăria de culoare Blue Iron se evidențiază în parcare, ajutată de spoilerul față redesenat special pentru nivelul de echipare GT Line și de jantele pe 17 inch. Privirea curge firesc pe întreaga lungime a pragurilor împrumutate de la top-modelul Clio R.S. și pe protecțiile argintii ale portierelor, zăbovind preț de câteva secunde la carcasele rotunjite ale oglinzilor retrovizoare. Nici în spate nu se termină magia: spoilerul cu inserție argintie și eșapament cromat este echilibrat vizual de eleronul amplu. Mașinuța asta chiar arată bine! Sunt atâtea elemente care o diferențiază de nivelurile de echipare ”cuminți”, încât e greu să scapi neobservat în trafic.
Odată pătruns în habitaclu, o atmosferă sportivă urează ”bun venit” și trezește idei năstrușnice în mintea șoferului. Și, în definitiv, cum să fii cuminte, când scaunele sport te cuprind din toate părțile, iar nuca sferică din aluminiu a schimbătorului de viteze se cere ”plimbată” prin trepte? E drept, cei mai corpolenți pot considera aripioarele spătarelor chiar prea restrictive, în special în zona superioară a mâinii, la cuplarea treptelor de viteze pare.
Nu a fost și cazul meu: m-am simțit perfect la volan, asistat fiind și de informațiile primite pe ecranul tactil de 7 inch al sistemului multimedia R-Link 2, disponibil opțional pentru 500 euro. Cu meniu simplu și intuitiv, sistem de navigație și conectivitate cu smartphone-ul, acesta se mișcă ireproșabil, iar latența pe care-am simțit-o la testul din Franța nu s-a repetat acum. Combinați-o cu excelentul sunet Bose (plus 400 de euro, minus 70 l în portbagaj) și veți avea o cu totul altă mașină. Ce-i drept, nici instalația Bass-reflex de pe mașina de test, disponibilă standard, nu m-a dezamăgit. Mi-au mai plăcut volanul gros, care oferă o priză excelentă, precum și pedalele din aluminiu, tipice nivelului de echipare GT Line. De mare ajutor mi-au fost și blocurile optice full-LED, care luminează strada ”a giorno”, mărind simțitor nivelul de siguranță noaptea.
Dar cele mai multe persoane care-și doresc un Clio 1.2 TCe GT Line sunt interesate mai degrabă de dinamica mașinii, decât de dotările sale. Deci să intrăm în pâine: aduce a R.S., sau este o oaie în haine de lup? Ei bine, dinamic vorbind, mașina este un pas înainte evident față de celelalte versiuni de serie. Întregul ansamblu propulsor – direcție – suspensie este setat cu sportivitatea în minte, iar asta mi-a plăcut în mai toate situațiile de rulare. Condiția primordială este dezactivarea modului Eco, care sacrifică senzațiile în favoarea economiei de combustibil.
În oraș, manevrele de schimbare a benzilor din scurt se fac fin și precis, iar motorul turbo, mic și puternic, urcă rapid în ture în treptele inferioare. Cutia de viteze manuală, propusă în premieră în combinație cu propulsorul Tce, își face treaba mai bine decât varianta automată EDC, mai lentă și ocazional indecisă. Trece ușor prin trepte, deși mai agață câteodată la retrogradarea în treapta a doua. Etajarea însă nu lasă loc de reproș, păstrând motorul în plaja de turație optimă la urcarea în trepte și oferind în același timp un consum de 9 l/100 km în Bucureștiul aglomerat. Pe autostradă, consumul se stabilizează la 6,8 l/100 km, la viteza de 130 km/h, grație celor doar 3.000 rpm afișate la bord. Totuși, depășirile la această viteză tânjesc după o putere mai mare.
Plăcerea maximă este atinsă pe porțiunile virajate, unde suspensia fermă ține cu dinții de trasă, ajutată fiind și de sistemul ESP. Acesta intervine puternic și taie cuplul motorului când sesizează ruperea aderenței, fapt care poate strica ocazional distracția. Decuplarea lui relevă însă valorile native ale mașinii: aceasta își menține stabilitatea și manifestă un caracter subvirator la limită, ușor de contracarat prin eliberarea ușoară a accelerației. Șoferul primește un feedback decent de la direcție și astfel știe în orice moment cât mai poate marșa.
DATE TEHNICE | Renault |
---|---|
Model | Clio 1,2 GT Line TCE 120 |
Motor/nr.cilindri | L4, turbo |
Cilindree (cmc) | 1.197 |
Putere maximă/turație (CP/rpm) | 120/5.500 |
Cuplu maximă/turație (Nm/rpm) | 205/2.000 |
Transmisie | față |
Cutie de viteze | manuală, 6 trepte |
L/l/h (mm) | 4.063/1.732/1.448 |
Ampatament (mm) | 2.600 |
Greutate (kg) | 1090 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 9 |
Viteză maximă (km/h) | 192 |
Consum u./extr./mixt (l/100 km) | 6,8/4,5/5,3 |
Normă poluare/emisii CO2 (g/km) | Euro 6/118 |
Preț (euro cu TVA) | de la 14.700 |