RS cu pipeta
E destul de ciudat să începi cu o concluzie, dar adevărul este că RS Q3 este cel mai timid model Audi care poartă emblema gamei sportive. Este acesta un dezavantaj cumva? Depinde cine îl conduce.
Afirmaţia mea vine raportată doar la modelele RS, o gamă faţă de care nu am nicio reţinere în a recunoaşte că nutresc o admiraţie aparte. Nu acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre Q3, model pe care îl înţeleg doar parţial, nefiind tocmai genul de automobil pe care l-aş parca în faţa casei. Totuşi, RS Q3 şi-ar merita acel loc, ipotetic vorbind, tocmai pentru că este un Audi RS. Să fi fost aceasta concluzia mea şi după testul efectuat în Austria?
Am convieţuit aşadar preţ de câteva zile cu un RS Q3 ˝roşu ca focul ca să-i surâdă norocul˝. Aşteptările erau mari, întreţinute de ani de zile în care salivam efectiv de fiecare dată când auzu-mi era gâdilat de câte un Audi RS rătăcit pe străzile din România. Impactul vizual este interesant, formele oarecum anoste ale unui Q3 de rând fiind resuscitate de un kit de caroserie destul de agresiv, de grila radiatorului agresivă şi de jantele frumoase, mari, prea puţin pregătite însă pentru multe dintre drumurile urbane din România. Şi nici culoarea exteriorului nu este chiar un detaliu, pentru că jucăria mea roşie era parcată iniţial lângă un geamăn gri, prin dreptul căruia ai fi putut trece lejer fără ai arunca vreo privire insistentă.
Un prim impact îl ai atunci când te urci la volan. Scaunele, deşi profilate, evident, fiind vorba totuşi de un model eminamente sportiv, sunt doar bune, nu foarte. Iar asta nu e tocmai în spiritul RS. Iar spaţiul disponibil pentru pasageri, şi în special cel pentru şofer, este destul de limitat. Toate acestea s-au tradus printr-o serie prelungită de manevre care să conducă în final la configurarea unei poziţii bune la volan. Şi am ajuns aici, la volan, o bijuterie. Ca mai toate produsele RS de acest fel. Şi poate că par nebun că mă pierd în astfel de detalii, dar la un model de 310 CP trebuie să simţi caracterul nărăvaş în ˝unghere˝ esenţiale, iar volanul este unul dintre ele. În rest, despre atmosfera de la bord n-aş mai putea să fac prea multe aprecieri, ergonomia şi materialele fiind bune, tipice Audi, dar tocmai asta-i problema. Lipseşte acea doză de exclusivitate care să-l scoată din rândul Q3-urilor de volum. Iar acest lucru se vede cel mai bine la o scurtă privire aruncată consolei centrale.
Dar să lăsăm pornirile de critici de artă şi să-i dăm foc motorului, nu de alta, dar abia de acolo începe cu adevărat viaţa unui RS. Ceea ce surprinde este tonalitatea destul de moderată a sunetului produs de evacuare la relanti, mai ales dacă o compari cu fraţii mai mari (a se citi mult mai mari) din familia supersportivelor de la Ingolstadt. Se plăteşte un oareşce tribut motorizării supraalimentate, ceva mai ponderată în ˝comentarii˝. Situaţia se schimbă în momentul în care eliberezi în sălbăticie, aproape de zona roşie, acul turometrului, dar chiar şi atunci RS Q3 este mai spectaculos auditiv pentru cei de afară decât pentru cei din habitaclu. Păcatul meu este că tind să-l compar cu un RS4, altfel cei 310 CP storşi de SUV-ul nărăvaş din motorul de 2,5 l sunt rapizi. Şi cum altfel ar putea fi când au nevoie de doar 5,5 secunde pentru a atinge 100 km/h, performanţă la care îşi aduc aportul şi sistemul de tracţiune integrală permanentă quattro, dar şi cei 420 Nm produşi de motor şi jucaţi prin intermediul unei transmisii automate S tronic cu şapte rapoarte.
Totuşi… reprizele de acceleraţie nu sunt pe cât de explozive te-ai aştepta, RS Q3 fiind mai puţin bad boy şi mai mult un gentleman sprinten. Personal aş fi apreciat mai mult nerv, mai mult sunet metalic şi clar o reacţie mai golănească în modul S al transmisiei.Pentru că dinamic maşina are pe ce se baza reglajele şasiului fiind orientate către sportivitate. Direcţia de asemenea este precisă şi incisivă, picând perfect la pachet cu volanul sport pe care-l lăudam anterior. Una peste alta RS Q3 îţi lasă continuu impresia că ar putea mai mult sau că, macar, ar putea să facă tot ceea ce ştie să facă o idee mai agresiv.
Ori, aşa stând lucrurile, mă gândesc… dacă eu n-am fost mulţumit pe deplin, n-o fi oare pentru că am căzut în păcatul emblemei RS şi l-am judecat pe RS Q3 după nişte standarde mult prea pretenţioase? Aşa ajungem la problema proprietarului care va fi dispus să plătească peste 60.000 euro pentru acest automobil, personaj pe care îl văd mai puţin pasionat de Formula 1 şi mai mult de pantofii cu toc.
Date tehnice | RS Q3 |
---|---|
pret de baza | 56.899 euro cu TVA inclus |
masa proprie/totala (kg) | 1.730/n.c. |
L/l/h (mm) | 4.410/1.841/1.580 |
volum portbagaj (L) | 356/1.261 |
combustibil | benzina |
cilindree (cmc) | 2.48 |
putere max. (kW(CP)/rpm) | 228(310)/5.200-6.700 |
cuplu max. (Nm/rpm) | 420/1.500-5.200 |
cutie de viteze/trepte | automata/7 |
viteza maxima (km/h) | 250 |
sprint 0-100 km/h (s) | 5,5 |
consum urban/extra/mixt (L) | 12,2/6,9/8,8 |
norma poluare/emisii CO2 g/km | Euro5/206 |