Noua Honda Civic Type-R: 320 CP și transmisie manuală

Noua Honda Civic Type-R a fost dezvăluită în straiele versiunii de serie, iar cartea de vizită a hot-hatch-ului nipon nu își va dezamăgi fanii: motor turbo de 2 litri și 320 CP, transmisie manuală cu șase trepte și suspensie spate indepedentă.

Noul Type-R încheie cariera relativ scurtă a predecesorului său, de la care moștenește însă motorizarea turbo 2.0 V-Tec cu patru cilindri. Aceasta a fost semnificativ recalibrată, oferind 10 CP în plus și un cuplu maxim identic, de 400 Nm. O cutie de viteze cu șase rapoarte și tracțiunea față fac parte, în continuare, din meniul noului Civic Type-R. Sistemul de răcire al motorului include acum și o conductă suplimentară montată transversal sub capota în care a fost decupată o fantă de aerisire.

Dincolo de motor, însă, totul este nou. Honda susține că rigiditatea torsională a noului model a fost îmbunătățită cu 38% comparativ cu modelul anterior, dimensiunile exterioare fiind și ele sensibil mai generoase. Suspensia spate este complet nouă, Honda apelând de această dată la o soluție multilink. Suspensia beneficiază, în plus, de amortizare adaptivă standard, Honda oferind și trei moduri de condus, ce influențează setarea amortizoarelor, a motorului și transmisiei: Comfort, Sport și +R, ultimul dintre acestea fiind calibrat pentru tururi rapide pe circuit. Garda la sol a fost redusă cu 20 mm comparativ cu un Civic obișnuit, iar barele anti-ruliu spate au fost rigidizate suplimentar. Distribuția maselor pe punți este de 62/38% față/spate, jantele având diametrul minim de 20 inch.

La capitolul design noul Civic Type-R se deosebește de modelele Civic obișnuite prin eleronul enorm, difuzorul de aer sculptat în partea inferioară a parașocului și cele trei terminații circulare, de dimensiuni apreciabile, ale evacuării. Țeava centrală, de diametru mai mic, are o funcție specială: reglează fluxul gazelor astfel încât sunetul să fie amplificat sau redus, în funcție de turația motorului. Extensiile pragurilor și barelor de protecție sunt finisate în culoarea roșie, asemenea scaunelor de tip scoică din interior.

Bara față integrează acum grile de admisie mărite trapezoidale și o extensie aerodinamică cu accente de culoare roșie. Aceleași extensii sunt vizibile la nivelul pragurilor și al parașocului posterior.

Deasupra ornamentului orizontal din aluminiu satinat grefat în partea superioară a grilei regăsim sigla Honda de culoare roșie, detaliu devenit deja tradițional pentru modele de înaltă performanță Type-R. Alte modificări au vizat proiectoarele LED, care sunt acum mai mari, și aripile mult evazate în care au fost decupate un set de guri de aerisire cu rol aerodinamic.

civic-type-r (7)

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top