Facelift pentru Lexus NX: Primul teaser oficial

Lexus NX va primi un facelift. Versiunea revizuită a SUV-ului japonez va fi prezentată luna viitoare, la Salonul Auto de la Shanghai. Primele detalii.

În 2014, Lexus prezenta NX, fratele mai mic al best-seller-ului RX. Cu un design futurist, caracterizat prin muchiile predominante, cel mai mic SUV din gama Lexus a fost creat pornind de la platforma modelului de clasă medie IS, care a suferit, de asemenea, un facelift la finele anului trecut.

Acum a sosit rândul lui NX să beneficieze de un design întinerit și de noi opțiuni multimedia, capabile să readucă modelul nipon în atenția publicului. Lexus promite modificări subtile, dar de efect, atât la exterior, cât și la interior. Din punct de vedere tehnic, nu se anunță schimbări.

La nivel estetic, Lexus NX facelift va primi noi faruri cu tehnologie full LED, luminile diurne ce imită forma unui bumerang fiind redesenate. Barele de protecție vor fi, cel mai probabil, și ele retușate pentru un aspect mai modern.

În ceea ce privește interiorul, Lexus va oferi cel mai probabil exclusiv un upgrade calitativ, acompaniat de noi funcții pentru sistemul multimedia, de la compatibilitatea cu cele mai recente standarde Apple CarPlay și Android Auto, până la conexiunea la internet, ce va facilita accesul la o nouă suită de aplicații online. Vom reveni cu detalii în luna aprilie.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top