Deși clasa mare a limuzinelor cunoscută și sub numele de clasa business nu este pe val din punct de vedere al vânzărilor, noutățile abundă. Noile Volvo S90 și Mercedes Clasa E înfruntă Jaguar XF, de asemenea foarte nou, fiind lansat anul trecut. Test cu motorizările diesel cele mai atractive, de 2 litri. Foto: Bogdan Paraschiv
Clasa business este sinonimă cu Mercedes Clasa E. Lansată în 1953, Clasa E a ajuns acum la cea de-a 10-a generație. Acest segment a fost mulți ani o afacere nemțească, principalii rivali fiind BMW Seria 5 și Audi A6. La momentul acestui test, ambele modele se aflau aproape de schimbul de generații. BMW a prezentat deja primele informații despre Seria 5, care va fi disponibilă din februarie anul viitor în timp ce noul A6 se va lansa în 2017. De aceea, am considerat mai interesantă o comparație cu lupii tineri Jaguar XF și Volvo S90. Ambele modele sunt construite pe platforme modulare complet noi, ce includ un procent crescut de aluminiu. De exemplu, Jaguar se laudă cu un procent record de aluminiu de 75%, care a contribuit la scăderea masei cu 190 kg, în timp ce rigiditatea torsională a crescut cu 28%.
Am ales pentru test cele mai interesante și vândute versiuni în România: cele echipate cu motoare diesel de 2 litri, având puteri de la 180 la 235 CP. În timp ce Jaguar și Mercedes erau echipate cu transmisie spate, Volvo S90 a venit echipat cu versiunea de top cu tracțiune integrală, opțiune disponibilă și la celelalte două modele.
Caroserie și interior
Cura de slăbire aplicată de Jaguar a dat rezultate. Modelul britanic este atât conform datelor oficiale cât și celor măsurate, cel mai ușor model din test în condițiile în care este și cel mai lung. Deși este cu 7 mm mai scurt decât vechea generație, Jaguar are cel mai mare ampatament din test, de 2.960 mm (+51 mm față de vechea generație). Însă dimensiunile interioare sunt ceva mai mici decât la rivali. XF are cel mai mic spațiu la cap în față și spate, este cel mai îngust în spate și are cel mai mic spațiu la genunchi. Cu adevărat uriaș este Volvo, la care spațiul la genunchi în spate concurează cu oferta din clasa de lux. Din punct de vedere al spațiului interior, Volvo S90 este cu o idee superior și lui Mercedes Clasa E. Volvo S90 are și cea mai bine profilată banchetă spate însă șezutul este poziționat cam jos, la fel ca în Jaguar. În Mercedes se stă puțin mai confortabil în spate.
Dacă privim strict cifrele referitoare la volumele portbagajelor, Volvo are cel mai mic portbagaj, de 500 litri față de 540 la Jaguar și Mercedes. Cifrele sunt însă uneori înșelătoare pentru că Volvo are cel mai practic portbagaj datorită construcției revoluționare compacte a punții spate. Astfel, la Volvo, podeaua portbagajului nu urcă spre spate ca la Jaguar și Mercedes, la care încărcarea valizelor este mai complicată datorită faptului că podeaua nu este plană. De asemenea, Volvo are și cel mai lat portbagaj și banchetă fracționabilă 60/40% standard. Jaguar și Mercedes oferă doar opțional banchetă fracționabilă, dar aceasta este în raport 40/20/40%, fiind ideală pentru transportul schiurilor sau a altor obiecte mai lungi.
Interiorul celor trei modele reflectă trei școli diferite, dar și multe schimbări de paradigmă. Să luăm de exemplu Mercedes. Clasa E nu mai joacă deloc rolul clasicului ci mai degrabă al postmodernistului. În noua Clasa E avem o combinație între comenzile clasice de pe consola centrală și noul display uriaș dublu high-tech de 2 x 12,3 inch cu noul sistem de operare. Controllerul și touchpadul sunt la locul lor obișnuit unde le regăsim și în Clasa C sau S dar, în plus, displayul virtual al indicatoarelor de bord (1.020 euro opțional, obligatoriu cu centrala Comand 2.292 euro) se poate opera din comenzile de tip swipe din stânga volanului, iar centrala Comand din dreapta volanului. Cu pachetul Exclusive de interior (3.000 euro, înlocuitorul într-un fel al lui Elegance) cu ornamente de frasin, bordul îmbrăcat în piele Artico, volan în piele Nappa cu spița interioară galvanizată, scaune Comfort și tapițerie de piele Nappa maro nuc (opțională, 2.640 euro) Clasa E are un habitaclu foarte nobil.
La fel de nobil, dar cu o notă 100% high-tech și cu o tușă mai familiară în opinia mea, noul S90 oferă o ambianță la fel de luxoasă la nivelul de top Inscription disponibil pe mașina noastră de test. Acesta include de asemenea tapițerie din piele fină Nappa, scaune Comfort cu reglaj al lungimii șezutului și bord și fețe de uși îmbrăcate în piele (în pachetul Xenium, 4.820 euro). Față de Mercedes cu atmosfera sa burgheză, remarcăm în Volvo un alt stil, în care predomină culorile deschise, inserțiile de aluminiu și conceptul minimalist inspirat de la Tesla cu o tabletă inteligentă care reunește aproape toate comenzile posibile. La prima vedere, meniul mi s-a părut mai stufos decât în cea mai sofisticată tabletă dar meniurile și submeniurile sunt bine organizate, displayul reacționează rapid la cea mai mică atingere, și nu în ultimul rând nu trebuie să ne facem griji pentru lipsa butoanelor fizice ale climatizării. Volvo a ținut cont de acest lucru și oferă acces rapid la comenzile climatizării astfel că, indiferent de meniul afișat, acestea apar la baza tabletei, fiind tot tipul la îndemână. Conceptul Sensus de la Volvo este radical, dar se pare că acesta este viitorul și asta caută noua generație.
Jaguar este cel care joacă rolul clasicului în testul de față, dar asta doar pentru că mașina era într-o configurație mai apropiată de cea de bază. Pentru că și la Jag se poate comanda display virtual pentru indicatoarele de bord cu aceeași diagonală ca la Mercedes, de 12,3 inch, cu mențiunea că Jaguar oferă un pachet mai avantajos combinând sistemul audio Meridian de 380W, sistemul multimedia Intouch Pro de 10,2 inch și displayul virtual de 12,3 inch într-un singur pachet, la un preț mai avantajos, de 2.718 euro. Nu lipsesc schimbătorul tipic rotativ pentru cutia automată cu 8 trepte și comenzile pentru trenul de rulare adaptiv în spatele schimbătorului. Calitativ însă, cu rezerva că Volvo și Mercedes aveau echipări superioare, rivalii săi oferă materiale ceva mai bune.
Dinamică și confort
Faptul că în Jaguar se stă mai jos (scaunul față este la doar 47 cm de sol) nu este o surpriză, însă este o surpriză că și în Volvo se stă la fel de jos. Dar dacă vă doriți o limuzină business sportivă, atunci alegerea este Jaguar. Modelul britanic nu este doar cel mai ușor în test, ci are și o distribuție perfectă a maselor de 50/50%, măsurătorile confirmând declarația lui Jaguar din mapa de presă. Jaguar are și o direcție incisivă, trenul de rulare este ferm și ținuta de drum este foarte sigură și neutră. La limită, împinge puțin pe roțile din față și este perfect controlabil. Cu jantele de 18 inch, este puțin rigid la trecerea peste denivelări scurte, dar per total suspensia oferă un bun compromis. Motorul Ingenium de 180 CP are cea mai mică putere din test, nu este nici cel mai rapid și nici cel mai economic din test, dar este foarte rafinat, silențios și oferă performanțe apropiate de ale lui Mercedes. Având 14 CP mai puțin decât Mercedes, nu ne așteptam să fie mai rapid, dar ne așteptam să fie puțin mai economic având în vedere că Jaguar este și mai ușor decât Mercedes.
Totuși, frugalitatea motorului Mercedes se obține din altă sursă. Noua cutie automată cu 9 trepte de la Mercedes are o plajă mai largă de demultiplicare între prima și ultima treaptă și, cel puțin pe autostradă, motorul Clasei E se turează mai puțin decât al rivalilor. Consumul de 6,8 l/100 km obținut în test este cu adevărat un rezultat bun și confirmă spusele șefului lui Mercedes, Dieter Zetsche, că dieselul nu și-a spus ultimul cuvânt. Noul turbodiesel de la Mercedes este cel mai silențios din test, cel mai economic și foarte rapid. Numai că rezervorul mic oferit în standard restrânge puțin autonomia. Însă rezervorul mărit de 66 litri nu costă extra. În Mercedes se stă mai sus ca în Jaguar și Volvo, la 50 cm de sol, și în versiunea cu suspensie clasică Comfort, Clasa E este mai boemă în sensul că există un oarecare ruliu. Însă ținuta de drum este ireproșabilă. Mercedes se conduce ca tras pe șine, fiind extrem de sigur, iar la limită este previzibil și controlabil. Confortul este la cote maxime, Mercedes fiind una din referințele segmentului chiar și în configurația cu suspensia clasică cu arcuri elicoidale. Opțional se poate comanda excelenta suspensie pneumatică, caz în care din selectorul Dynamic Select poate regla și tăria suspensiei, dar și garda la sol.
În cazul lui Volvo, comparația corectă ar fi fost cu versiunea D4 cu motor de 190 CP și transmisie spate. Mașina de test D5 AWD are motorul bi-turbo diesel de 235 CP și tracțiune integrală. Așa cum era de așteptat, surplusul de putere și tracțiune se regăsește în accelerații și reprize. Volvo este cel mai rapid, dar și cel mai gurmand. Tracțiunea integrală și puterea superioară își cer tributul. Remarcăm în plus la Volvo și excelentele reprize, explicația stând în răspunsul extrem de prompt al motorului. Tehnologia Power Pulse a făcut uitat turbo lag-ul, spontaneitatea răspunsului motorului Volvo fiind impresionantă. Volvo era singurul echipat cu suspensie adaptivă 4C care pe modul Normal se ridică la standardele lui Mercedes. Pe Normal, Volvo se conduce relaxat și se simte foarte ușor la condus. Pe modul Dynamic, suspensia se întărește, direcția devine mai incisivă și motorul răspunde mai prompt. Însă suedezul nu are incisivitatea britanicului și nici agilitatea acestuia, iar cu ESP-ul pe Sport are o reacție supraviratoare la limită.
Costuri
Nimic nu mai e ieftin astăzi mai ales în clasa business. La prima vedere, Volvo e scump dacă privim prețul de bază. Însă echiparea Inscription este ca un pom de Crăciun, iar Volvo e unul din puținele modele de pe piață la care aproape toate sistemele de asistență, mai puțin asistentul de unghi mort, sunt standard. Plus că la Volvo trebuie să ținem cont că în prețul de bază intră și tracțiunea integrală și un motor mai puternic.
Cu pachetul Exclusive și Mercedes devine scump, iar spre deosebire de alte modele noi Mercedes la care standardul este mai bogat, la Clasa E foarte multe echipamente sunt pe lista de opționale. Astfel, la prețul comparat, E 220 d se apropie de 70.000 euro. Este exagerat. Jaguar este cel mai ieftin și rămâne așa și la prețul comparat. Iar în această perioadă, XF are și o promoție care permite economisirea a multor mii de euro. Mai mult, Jaguar are și un pachet similar cu BMW de întreținere gratuită pentru 3 ani.
Concluzii
Mercedes E 220 d
Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Mercedes îmbină eficiența cu luxul și cu calitatea excepțională. Cam asta se caută în clasa business astăzi. Însă acest compromis perfect se cere a fi plătit foarte scump.
Volvo S90 D5 AWD
Revenirea suedeză merită aplaudată în picioare. Calitatea, materialele și spațiul interior sunt top class ca și echiparea standard excepțională. Are un motor performant, dar consumul mai mare și comportamentul supravirator la limită l-au privat de victorie.
Jaguar XF 20 d Aut.
Jaguar oferă agilitatea și incisivitatea unei limuzine sport, plăcerea în conducere fiind pe primul loc și fiind obținută contra celui mai bun preț. Spațiul interior nu e la fel de mare, iar motorul mai slab ca al lui Mercedes consumă puțin mai mult.
Verdict AutoExpert
Avem de ales între două limuzine Business și una business Sport. Dacă doriți mai multă plăcere în conducere și acceptați mici restricții de spațiu atunci adresa este clară. Jaguar XF oferă în această clasă ceva ce doar BMW mai are: o incisivitate și o agilitate ieșite din comun. Și e și cel mai ieftin. Dacă vorbim strict de business, atunci Mercedes și Volvo vin cu o ambianță mai nobilă și cu o calitate excepțională. Volvo este mai bine dotat standard, mai ieftin, are cel mai mare interior dar este mai gurmand. Mercedes este scump, foarte scump, are cel mai economic motor și este mai ușor controlabil la limită.DATE TEHNICE | Jaguar XF | Mercedes | Volvo S90 |
---|---|---|---|
Model | 2.0D 180 CP Prestige | E 220d Exclusive | D5 AWD Inscription |
Motor/nr.cilindri | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.999 | 1.950 | 1.969 |
Putere maximă/turație (CP/rpm) | 180/4.000 | 194/3.800 | 235/4.000 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 430/1.750 | 400/1.600-2.800 | 480/1.750-2.250 |
Transmisie | spate | spate | integrală |
Cutie de viteze | automată, 8 trepte | automată, 9 trepte | automată, 8 trepte |
Tip pneuri | Goodyear Eagle | Pirelli Cinturato | Michelin Pilot Sport |
Dimensiuni pneuri | 245/45 R18 | 245/45 R18 | 255/40 R19 |
L/l/h (mm) | 4.954/1.880/1.457 | 4.923/1.852/1.468 | 4.936/1.879/1.475 |
Ampatament (mm) | 2.960 | 2.939 | 2.941 |
Diametru de bracaj (m) | 11,90 | 11,60 | 11,40 |
Masă la gol (kg) | 1.595/655 | 1.680/640 | 1.798/nc |
Volum portbagaj (l) | 540 | 540 | 500 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 8,1 | 7,3 | 7,0 |
Viteză maximă (km/h) | 229 | 240 | 240 |
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km) | 5,1/3,8/4,3 | 4,3/3,6/3,9 | nc/nc/4,8 |
Emisii CO2 (g/km) | 114 | 102 | 127 |
Volum rezervor (l) | 66 | 50 | 60 |
ACCELERAȚII | |||
0-60 km/h (s) | 3,3 | 3,3 | 3,2 |
0-100 km/h (s) | 8,7 | 7,6 | 7,5 |
0-130 km/h (s) | 13,5 | 12,5 | 12,2 |
0-160 km/h (s) | 20,3 | 19,6 | 18,7 |
1 km cu start de pe loc (s) | 28,9 | 28,5 | 28,1 |
REPRIZE* | |||
Repriză 70-90 km/h | 3,4 | 3,0 | 3,3 |
Repriză 70-120 km/h | 10,2 | 11,2 | 7,4 |
PERFORMANȚE DINAMICE | |||
Viteză maximă (km/h) | 230 | 249 | 236 |
Frânare de la 100 km/h | |||
La gol, rece (m) | 40,2 | 41,3 | 40,1 |
Sarcină maximă, rece (m) | 41,2 | 42,3 | 41,1 |
Sarcină maximă, cald (m) | 41,8 | 42,0 | 41,1 |
CONSUM | |||
la 90/100/130 km/h (l)* | 4,3/4,7/6,8 | 4,0/4,5/6,2 | 5,3/5,8/7,7 |
În oraș/drum național/autostradă (l) | 8,5/6,1/6,3 | 8,4/5,8/5,9 | 9,0/7,3/7,4 |
Consum în test (l/100 km) | 7,1 | 6,8 | 7,9 |
Autonomie (km) | 845 | 735 | 632 |
MASĂ | |||
Masă măsurată (kg) | 1.785 | 1.900 | 1.996 |
Distribuție mase (%) | 50/50 | 54/46 | 55/45 |
DIMENSIUNI INTERIOARE | |||
Înălțime interioară față/spate (cm) | 98/88 | 101/91 | 100/92 |
Lățime interioară față/spate (cm) | 153/146 | 151/151 | 153/151 |
Înălțime poziție de condus (cm) | 47 | 50 | 47 |
Spațiu genunchi spate (cm) | 14-38 | 14-40 | 21-48 |
Lungime șezut față/spate (cm) | 52/53 | 56/48 | 48-54/49 |
Înălțime spătar față/spate (cm) | 63/67 | 66/60 | 64/71 |
Înălțime/lățime/lungime portbagaj (cm) | 51/85-107/117 | 50/100-122/112 | 48/104-135/108 |
Înălțime margine de încărcare (cm) | 51 | 67 | 67 |
Zgomot interior (dBA) | |||
La 50 km/h pe asfalt (dB(A)) | 54,2 | 53,6 | 52,8 |
La accelerare maximă (dB(A)) | 68,8 | 66,9 | 68,2 |
Preț de bază | 51.840 | 54.654 | 59.424 |
Preț comparat (euro cu TVA) | 62.944 * | 69.678 | 64.574 |
3 thoughts on “Test drive Jaguar XF 20d vs Mercedes E 220 d vs Volvo S90 D5 AWD”
Jaguar-ul XF are pret de pornire mai mare decat Mercedes-ul E-Klasse doar ca cel din test e mai slab dotat decat rivalii deci si cel mai ieftin, normal ar fii fost sa aratati si pretul de baza.
Cel mai rentabil e Volvo caci are mai multe dotari in pretul standard
Nu cred ca un Mercedes e mai bine executat la interior decat un Jaguar, si nu e corect sa spuneti asta mai ales ca Mercedes-ul avea pachet interior de 3000 de euro asa zisul Exclusiv iar Jaguar-ul a venit la test cel cu dotari aproape standard
Mercedes e mai bine executat la interior si cu dotari standard. Din pacate, masinile d etest nu sunt totdeauna la fel. Noi incercam sa obtinem la test masini cu puteri comparabile . In rest e foarte greu de potrivit totul.