Un protest de amploare anti Uber are loc pe 26 și 27 aprilie. Aproximativ 6.000 de șoferi de taxi și microbuze nu vor mai prelua niciun client și se vor aduna în Piața Victoriei, pentru a cere interzicerea Uber. Drept răspuns, Guvernul promite amendarea șoferilor Uber.
“Taximetriștii și transportatorii rutieri de persoane au cerut Guvernului o Ordonanță de Urgență pentru eliminarea pirateriei din această piață, dar până acum nu a fost dat niciun răspuns. Conform aprobării CG al PMB (Primăria Municipiului București — n.r.) protestatarii pot aduce în fața sediului Guvernului până la 6.000 de mașini — taxiuri, autobuze și microbuze. În cele două zile de protest, 26 și 27 aprilie, transportatorii participanți la protest nu vor efectua nicio cursă”, se arată într-un comunicat de presă remis de reprezentanții protestatarilor.
Principala revendicare a protestarilor, membri ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), este scoaterea în afara legii a platformelor online de tipul Uber.
“Cerem scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat, aşa cum s-a întâmplat în ţările europene, unde statul a vrut să-şi protejeze transportatorii autorizaţi. Ni s-a promis că se va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în aşa fel încât activitatea neautorizată de transport să fie sancţionată, iar aplicaţiile de tip UBER să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcţioneze legal, dacă vor să-şi desfăşoare activitatea în România ”, explică COTAR.
Cererile taximetriștilor nu au rămas fără ecou, Executivul promițând pentru prima dată modificarea legii transportului de persoane 38/2003, astfel încât șoferii Uber să poată fi amendați pentru activități neautorizate de taximetrie. „Se scoate din lege sintagma <<în mod permanent> şi în <<mod repetat>> pentru că poliţiştii pe stradă nu pot să-i amendeze, nu pot să le ia plăcuţele de înmatriculare pe şase luni <<piraţilor>> sau să le dea amenzile maxime, nu cum prevede legea acum”, a declarat preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.
Potrivit Mediafax, protocolul încheiat între taximetrişti şi Executiv stabilește că în maximum 30 de zile legea taximetriştilor va primi modificările promise.