Jaguar XF Sportbrake, noua generație a breakului de clasă mare a casei britanice, se lansează pe 26 iunie, la celebrul turneu de tenis de la Wimbledon, Marea Britanie. Debutul public va avea loc în septembrie, la Frankfurt.
Jaguar nu a publicat niciun fel de date oficiale, ci un simplu teaser foto, care ilustrează noul model surprins din unghiul plafonului său panoramic. Astfel, liniile precise de design rămân secrete până la premiera programată pentru finele lunii iunie.
Singurul detaliu vizibil este terminația portierelor din spate, care par să fie decupate în stilul celebrei forme Hofmeister Kink de la BMW. Al treilea geam lateral și luneta nu par să mai facă din nou corp comun, așa cum se întâmpla la generația anterioară Jaguar XF Sportbrake.
Gama de motorizări va fi identică cu cea a sedanului, cu noul motor pe benzină de trei litri și unitățile diesel de 2 și 3 litri în prim plan. Noul bi-turbo diesel cu patru cilindri din familia Ingenium, va fi, de asemenea, disponibil.
Pe lista rivalilor direcți ai noului XF Sportbrake regăsim breakuri de clasă mare cu pedigree premium, toate de sorginte germană: noul BMW Seria 5, Mercedes E-Class și Audi A6, așteptat, de asemenea, să fie înlocuit cu o nouă generație anul viitor.