Ce noi valori vor își vor face intrarea în lumea motociclismului?

valori

CREIONUL MAGIC – Ce valori vor avea motocicletele în următorii 100 de ani? Ce materiale și tehnologii se întrezăresc la orizont? Ce va fi refolosit din trecut? Am cerut răspuns la aceste întrebări omului care în acest moment este la conducerea designului BMW Group.

Când ne cade în mână o ilustrată veche, ne trebuie puțin timp ca să înțelegem în ce epocă a fost tipărită. Dacă ne referim, de exemplu, la cele din Italia, atunci ce vedem? O Alfetta albastră? Suntem în anii ’70! Un Fiat 600 alb?

Suntem în anii ’60! Pe fundal apare aproape mereu Colosseum-ul, neschimbat de pe vremea căruțelor. Acum să ne gândim la o vedere din timpurile noastre… un semafor oarecare dintr-un oraș oarecare, dimineața la ora de vârf: aproape inevitabil vom găsi alăturate un SUV mare, o mașinuță elegantă și o motocicletă.

Ce valori vor avea motocicletele în următorii 100 de ani?

Nu ar fi improbabil ca acestea să fie un BMW X5, un Mini și un BMW R 1200 GS, trei succese incredibile ale timpurilor noastre, în care, într-un fel sau altul, a fost implicat și Adrian van Hooydonk, omul care din 2009 este seful departamentului de design al BMW Group. Și chiar cu el vom vorbi despre design
la nivel global.

Ce noi valori vor își vor face intrarea în lumea motociclismului?

„Asistăm la o reîntoarcere la motocicletele simple, ce pot fi ușor de înteles. Naked, Roadster și acum Scrambler. Acestea știu să apropie de două roți oameni care poate n-ar fi condus niciodată o motocicletă. Dar știu să reapropie și oameni ce au condus mai de mult, după care s-au oprit.

Când au văzut modelul R nineT, mulți dintre ei au spus: aceasta este o motocicletă pe care o pot folosi și eu, cu care mă pot distra! Datorită nivelului tehnologic în creștere, astăzi putem să construim motociclete rapide, sportive: cine le conduce știe că oricum sunt ușor de controlat și nu creează probleme, dar în ochii celor neexperimentați par prea rapide.

CREIONUL MAGIC – Ce noi valori vor își vor face intrarea în lumea motociclismului?

În schimb, cu motociclete ca R nineT și R nineT Scrambler, mă gândesc ca putem să apropiem de lumea motocicletelor mai multe persoane, oameni noi, chiar și tineri. În plus, stimulăm interesul „customizatorilor”. Gândește-te la vechile și indestructibilele BMW-uri boxer, care astăzi încă pot fi văzute pe străzile din capitalele europene… sunt super-populare printre tineri! Acesta este un semn bun”.

Noile materiale, ca fibra de carbon, permit noi forme, o mai mare libertate în design?

„Aș spune că da. Fibra de carbon, chiar dacă nu e simplu de prelucrat, permite obținerea unor forme foarte complexe, aproape că nu mai avem limite! Un exemplu? La masinile i3 și i8 ați văzut cât sunt de mari ușile: realizarea lor a fost posibilă doar datorită folosirii fibrei de carbon, care e rigidă și ușoară. Iată că acest material ne-a permis sa venim cu ceva nou în design.”

În lumea motocicletelor, BMW a lucrat mult cu conceptul de asimetrie, spre exemplu la farurile de la GS. De ce?

„Într-un far asimetric iți dai seama imediat care e faza lungă și care e faza scurtă. Deci utilizatorul poate percepe diferitele tehnologii folosite. Iar aceasta se leagă de un discurs aparte despre R1200 GS și imaginea
sa. Când l-am lansat, voiam să imprimăm ideea că este un fel de „unealtă” cu o utilizare precisă. Mesajul pe care l-am transmis a fost: OK, cu acestă motocicletă poți sa pleci până în Africa de Sud.

Este o motocicletă cu o „coajă” tare, pe care dacă o tăvălești nu trebuie să se rupă. Deci această motocicletă este o unealtă cu o utilizare specifică și fiecare componentă în parte la rândul ei trebuie să fie o unealtă. În viitor, exact ca la diferențele dintre cele două faruri, vom diferenția și mai mult familiile motocicletelor noastre.”

Exact, ce diferențiază un RR de un GS spre exemplu și ce anume le aseamănă?

„Să pornim de la ce le aseamănă. Motocicletele BMW au în comun între ele mai puțin decât mașinile noastre, care de la Seria 1 la Seria 7 sunt toate ușor de recunoscut, spre exemplu după calandru sau după luminile din spate. Ne gândim că la motociclete nu are sens să facem asta pentru că motocicliștii sunt diferiți între ei. Cine conduce un S 1000 RR e foarte diferit de cel care conduce un R 1200 GS.

Probabil cine conduce un RR știe că BMW produce și GS, dar nu-l interesează prea mult… astfel, în designul motocicletelor am ales limbaje  si valori diferite. Sunt puține elementele pe care le folosim de la o motocicletă la alta. Iar asta ne ajută mult în munca noastră de designeri, pentru că este o constrângere foarte mare să decizi din start că acest element și acest element trebuie obligatoriu să fie la fel pe orice tip de motocicletă!

Evident, cine conduce o sportivă ca RR se așteaptă la anumite caracteristici tehnice și vrea o motocicletă care încă din design sa pară rapidă, în timp ce acela care conduce un GS vrea altceva. Lumea celor două roți este foarte competitivă și specializată: pentrua fi primii este important să dai fiecărei categorii de motocicletă ceea ce se așteaptă de la ea, nu să te constrângi să folosești elemente si valori comune doar pentru spiritul de „corporate identity”.

Pentru că un motociclistvrea ca fiecare detaliu să fie super! Iar aceasta este bine și din punctul de vedere al inginerilor, care urmăresc mereu perfecțiunea. Astfel se pot concentra pe soluții tehnice pentru un obiectiv exact!”Însă pentru scuterul vostru electric nu aveți un design dedicat, asa cum aveți pentru mașinile electrice…„Electricul este o lume de care acum ne apropiem, încă o studiem. Este posibil să facem un design dedicat în viitor. Facem pașii cu atenție, unul după altul.”

Cât timp trece de la prima idee până la iesirea pe piață?

„În medie 3 ani, atât pentru mașini cât și pentru motociclete. Abordarea este similară. Întâi definim tehnologia, motorul, suspensiile… apoi împreună cu inginerii lucrăm în jurul mecanicii cu designul, dăm proporțiile.

Facem o machetă și punem pe ea fiecare componentă în parte, ca să putem înțelege exact aceste proporții: în această fază ridicăm sau coborâm rezervorul sau alte componente. În acel moment, suntem gata să studiem designul în detaliu, iar asta durează circa un an.”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top