Cât de atractivă poate fi o Dacie? După ce am testat intens noul Sandero Stepway pe zăpadă, gheață, drumuri forestiere și autostrăzi, pot să confirm cu siguranță: după recentul facelift, Stepway a rămas la fel de capabil și accesibil ca întotdeauna, dar a devenit mult mai stilat. Test Dacia Sandero Stepway Prestige 1.5 dCi Easy-R. Foto: Adi Cobzașu
Dacia este pe val: în România, vânzările în 2016 au crescut cu 4,6%, totalizând 35.448 unități. Progresul s-a datorat în primul rând modelului Sandero, care, cu o creștere de 27,6%, a înregistrat cel mai impresionant salt. Au trecut, totuși, mai bine de patru ani de la lansare și mezinul Dacia a fost supus unui facelift cuprinzător. Vedeta incontestabilă a gamei este varianta Stepway, care a beneficiat de cea mai mare atenție din partea designerilor. Acum, pe lângă utilitatea deja proverbială a modelului, versiunea restilizată arată mai rafinat ca niciodată, apropiindu-se stilistic de mai-marele Duster.
Privindu-i zona frontală, cu spoilerul modificat, a cărui protecție din plastic negru curge acum firesc, dintr-o singură bucată, realizez asemănarea cu SUV-ul românesc. Elementul argintiu din zona inferioară a crescut în dimensiuni, iar forma ramelor proiectoarelor a fost revizuită. Dar poate că cea mai mare modificare este cea a grilei radiatorului, ce înglobează fantele cromate prezente pentru prima oară la Duster. Nici farurile n-au scăpat și, deși forma exterioară a rămas aproape neschimbată, structura lor internă este mult mai complexă. Și-au făcut apariția, pentru prima oară în istoria mărcii românești și luminile de zi cu tehnologie LED. Acestea sunt formate din patru blocuri dreptunghiulare dispuse vertical, în exteriorul farurilor și creează o identitate luminoasă aparte, care atrage evident atenția. Privită din lateral, noua versiune nu se deosebește cu nimic de precedenta, însă spatele, cu ale sale stopuri ce găzduiesc patru careuri luminoase precum și cu ornamentul cromat al eșapamentului, capătă un aer mai sofisticat.
Cât de ușor se distinge varianta cu facelift în trafic? Ei bine, noul model a atras constant atenția șoferilor, în special pe a posesorilor de Sandero, care au reperat imediat modificările și m-au salutat cu un surâs complice. Ceea ce nu știau ei este că interiorul noului model este chiar și mai interesant decât noul aspect al caroseriei. Trebuie să admit: niciodată nu m-a încântat atmosfera tristă și cu un aer ieftin din habitaclul vechilor generații. Dar odată cu această revizuire, progresul este evident, iar interiorul mașinii, care mi-a fost birou pentru câteva zile, a devenit un loc în care chiar mi-a plăcut să călătoresc. Îmi place zona superioară a consolei centrale și mânerele ușilor care imită fibra de carbon și, în ciuda reticenței pe care am avut-o când am citit comunicatul de presă, recunosc că sunt un mare pas înainte față de plasticul mat al versiunii precedente.
În plus, difuzoarele centrale de aer sunt acum rectangulare și primesc rame cromate, adăugând un strop de rafinament. Alăturați-le sistemului multimedia cu display tactil de 7 inch și blocului elegant al climatizării automate, ambele cunoscute de pe versiunea anterioară a mașinii și veți înțelege când spun că Stepway a devenit mai mult decât un simplu mod de a te deplasa între două puncte. Desigur, plasticele folosite sunt încă tari, iar finisajele mai au ceva drum până la perfecțiune, dar să nu uităm că ne referim la un mini-crossover care costă 13.600 euro în varianta de top testată de noi (11.200 euro în versiunea de bază) și, în plus, nici concurența nu stă mai grozav la aceste capitole.
Și n-am terminat bilele albe: volanul nou cu patru spițe găzduiește acum, în mod firesc, claxonul, iar butoanele pentru acționarea geamurilor se află, tot în mod firesc, pe uși. Astfel, Dacia a scăpat de cele mai ciudat amplasate controale, care au atras permanent criticile posesorilor. Și-a făcut apariția și o nouă tapițerie bicoloră, cu plasă pe margine și cusături aparente, care pare rezistentă, perfect potrivită caracterului practic al mașinii.
Toate premisele au fost, astfel, create: teoretic, o călătorie în noul Stepway ar trebui să fie plăcută și confortabilă. Pentru a afla, am supus-o la o serie de teste prin zăpezile lunii februarie. Trebuie să specific de la început că mașina a fost echipată cu transmisia robotizată Easy-R, cu care eu am luat contact pentru prima dată. În esență, vorbim despre o cutie manuală, simplă, care însă scutește șoferul de povara schimbării vitezelor și care se comportă asemănător unei transmisii automate cu convertizor de cuplu. Singura diferență este că lipsește modul P, de aceea, în parcare selectorul trebuie poziționat în N și frâna de mână trebuie cuplată.
În oraș, Stepway se simte ca peștele în apă. Garda la sol de 207 mm, combinată cu suspensia relativ moale face bordurile și limitatoarele de viteză ușor de abordat. În plus, craterele deja apărute după o lună de zăpadă sunt bine filtrate de suspensie. Per ansamblu, am simțit acea senzație de lucru bine făcut, accentuată de elementele corect fixate în habitaclu: nu se aud zgomote parazite la trecerea peste denivelările uzuale. Și parcările laterale sunt o joacă de copil, pentru că suprafața vitrată este mare, oglinzile laterale sunt foarte generos dimensionate și, în plus, există și o cameră pentru marșarier, disponibilă opțional pentru 100 de euro.
Rulare relaxată
Confortul este susținut din plin de transmisia robotizată: nu vă așteptați la schimburi rapide de trepte, pentru că veți fi dezamăgiți. Veți primi în schimb o funcționare relaxată, cu schimburi lente, dar fără șocuri. Dacă sunteți dispuși să acceptați această lentoare, vă veți bucura din plin de rutele citadine aglomerate. Prețul cerut în schimbul rulării relaxate este de-a dreptul modest: transmisia Easy-R costă doar 500 euro și oferă șase trepte, față de cea manuală care are doar cinci. Nici consumul nu crește față de varianta cu transmisie manuală. Astfel, în oraș Stepway se mulțumește în medie cu 6-6,5 l/100 km, dar temperaturile negative și orele de vârf cresc consumul spre 8 l/100 km. Valorile vor scădea simțitor vara, datorită atingerii mai rapide a regimului optim de funcționare, care activează mai repede sistemul Start-Stop. Am rulat atât cu modul Eco activat, cât și cu el decuplat, dar diferența mică de consum raportată la scăderea accentuată a dinamicii m-a făcut să-l opresc.
O mare bilă albă primește motorul diesel de origine Renault, care este bine mulat pe caracterul confortabil al mașinii, pentru că nu transmite nici vibrații, nici zgomote exagerate în habitaclu. Totuși, prin aeratoarele lui Stepway nu curg doar lapte și miere. Am experimentat limitările sistemului de dezaburire, care are grila superioară prea scurtă și nu acoperă colțurile inferioare ale parbrizului. Problema se accentuează atunci când sunt mai mulți călători și când plouă. La ieșirea pe drum național, după ce am acordat câteva șanse transmisiei robotizate, am preferat să preiau frâiele și să schimb manual treptele, fără să mai depind de timpul mare de reacție al acesteia. În modul manual, m-am bucurat de reprizele surprinzător de rapide ale micuțului diesel, concomitent cu menținerea consumului la 5 l/100 km. Șoferii cu sânge latin vor fi însă temperați de înclinațiile laterale pe viraje și de direcția cu feedback nu foarte convingător. Agilitatea pe viraje nu este apanajul lui Stepway.
În schimb, viața pe banchetă este comodă, cu spațiu din abundență pentru genunchi și cap și un decupaj amplu al ușii, care facilitează la maximum pătrunderea în mașină. Există trei tetiere și un suport pentru pahar, dar nu și guri de ventilație pe tunelul central și sub scaunele din față.
Cât despre volumul portbagajului – cei 320 de litri, care surclasează chiar și modele din segmentul superior, precum Ford Focus, nu lasă loc de plângeri. La rabatarea fracționată a spătarului banchetei, spațiul se extinde pînă la 1.200 litri, dar suprafața creată nu este plană.
Verdict AutoExpert
Dacia a făcut o treaba excelentă: a păstrat latura practică a modelului, adăugându-i stil și funcționalitate. Acum, Stepway este o mașină cu multe atuuri: confortabilă, bine dotată, spațioasă și economică. Atâta vreme cât nu aveți înclinații sportive și acceptați plasticele tari din interior, veți fi bine servit de noul model.DATE TEHNICE | Dacia |
---|---|
Model | Sandero Stepway Prestige 1.5 dCi Easy-R |
Cilindree (cmc) | 1.461 |
Putere maximã/turație (CP/rpm) | 90/4.000 |
Cuplu maxim/turație (CP/rpm) | 220/1.750 |
Transmisie | fațã |
Cutie de viteze | 6 trepte, robotizatã |
L/l/h (mm) | 4.057/1.733/1.523 |
Ampatament (mm) | 2.580 |
Volum portbagaj (l) | 320 |
Masã la gol (kg) | 1.165 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 12,0 |
Vitezã maximã (km/h) | 172 |
Consum urban/extr./mixt (l/100 km) | 3,9/3,8/3,8 |
Emisii CO2 (g/km) | 92 |
Preț (euro cu TVA) | 13.600 |