PENTRU A TE BUCURA CU ADEVĂRAT DE O CĂLĂTORIE ÎN ȘAUA UNUI HARLEY-DAVIDSON DIN GAMA TOURING ESTE NECESAR SĂ AI O ANUMITĂ STARE DE SPIRIT ȘI SĂ FII POSESORUL UNEI PREȚIOASE DOZE DE MATURITATE ÎN ALE MOTOCICLISMULUI. ȘI MAI TREBUIE SĂ FII UN «BIG BOY», PENTRU CĂ CELE MAI MARI HARLEY-URI SUNT PENTRU CEI CU STATURĂ IMPUNĂTOARE ȘI MEMBRE PUTERNICE.
Iar pentru a povesti despre senzațiile trăite în respectiva călătorie îți trebuie din nou acea stare de spirit, plus un bar unde se ascultă Rock ca locație, un pahar de bourbon de Kentuky în mână și neapărat un public pasionat de legende americane. Pentru că vei avea destule de povestit dacă vei devora kilometri „fără număr“ în șaua unui Big Twin Harley. Street Glide Special, cu nume de cod FLHXS (doar pasionații adevărați pot ține minte așa ceva), este cel mai „hotrod“ dintre Touring-urile Harley, având un stil vădit agresiv, de crucișător al șoselelor. Atitudinea motocicletei se reflectă asupra riderului, care va alege de îndată Rock FM din lista afișată pe ecranul color al sistemului de infotainment. Viteza de deplasare va fi mare, iar manevrarea „utilajului“ va fi bărbătească –
altfel nici nu se poate la 361 Kg la gol. Și cu toate acestea, starea de spirit indusă va avea nu doar o generoasă componentă de invincibilitate
, dată de mușchii steroidizați ai V2-ului de sub tine, ci și una de serenitate, adusă de confortul în șa, de ambianța muzicală de înaltă fidelitate care te însoțește la drum și de protecția la vânt demnă de un cabriolet. Așadar, odată instalat la ghidonul unui Street Glide Special, vei fi cuprins de starea de „je m’en fiche“ cum zic francezii, sau „mă doare la patină“ cum zicem noi. Acestea erau sentimentele mele după primii kilometri făcuți într-una dintre ultimele zile frumoase ale acestei toamne, cu noul motor 107 Milwaukee Eight duduind harnic sub mine, cu Bon Jovi urlând în boxe și cu frigul pus pe pauză grație carenei „Batwing“ generoase și cu de
flector de vânt acționat de la un buton. Mă bucuram pur și simplu de drum, un drum pe care îl parcurgeam la viteză mare și nici măcar nu-mi dădeam seama. Copacii defilau nebuni pe stânga și pe dreapta, dar eu mă aflam într-o „bulă“ de calm și relaxare, în care solo-ul de chitară al lui Richie Sambora era acompaniat de basul tipic Harley al eșapamentului. Probabil locuitorii satelor din jurul Bucureștiului prin care am trecut s-au gândit că am venit special să le tulbur liniștea, dar eu eram doar… în modul «Glide», pluteam netulburat către nicio destinație anume. Și îmi dădeam seama că am început să înțeleg de ce prietenii mei din clubul HOG (Harley Owners Group) zâmbeau cu tâlc și cu ironia celor care știu ceva în plus atunci când îi necăjeam în
glumă, întrebându-i de ce la place să circule cu vapoarele pe șosea.
Acum înțelegeam perfect, acum știam și eu ceva în plus. Și miam dat seama că, deși nu sunt un fan Halrey-Davidson (sau măcar al cruiserelor în general), nu a fost niciunul dintre cele peste 10 modele pe care le-am condus în ultimii 10 ani care să nu-mi fi placut – odată ce i-am înțeles spiritul – și căruia să nu-i fi descoperit un farmec aparte, fie că e vorba de XR-ul 1200 cu care mi-am tocit sliderele pe circuit, de Sportster-ul cu care m-am strecurat prin trafic sau de VRod-ul căruia i-am hârjâit scărițele de asfalt pe Cheia. Toate mi-au rămas în minte ca amintiri plăcute, cu calitățile și defectele lor. La fel și Street Glide Special, care mi-a oferit exact călătoria de plăcere de care aveam nevoie pentru a înțelege conceptul de touring „All American“.
