Drumuri extraurbane la volanul noului MCV

Luna aceasta am avut ocazia să testez capacităţile de transport şi croazieră ale noului Logan MCV într-o deplasare comună AutoExpert/YachtExpert ce a avut ca scop realizarea unui reportaj legat de Regata Margareta, organizată de YCRR.

În timpul deplasării la malul mării, ce a durat două zile am avut ocazia să apreciez portbagajul uriaş, cu un volum util de 700 de litri. După ce am încărcat toată aparatura foto, bagajele şi un număr semnificativ de reviste am remarcat că aveam în continuare mai mult de jumătate din portbagaj liber. Prin uşile portbagajului asimetrice şi încărcarea bagajelor a fost extrem de uşoară. Motorul de 1,6 16V ce dezvoltă 110 CP s-a dovedit agreabil în această călătorie extraurbană. Motorul este silenţios, şi pune în mişcare cu uşurinţă automobilul care, în ciuda dimensiunilor, nu are o masă proprie mai mare de 1.300 kg. În depăşirile făcute alert este bine totuşi să ţineţi motorul peste 3.500 rpm pentru a fi sigur că maşina va răspunde prompt. Pe autostradă maşina este silenţioasă, şi, pentru că parcursul a depăşit 500 km în două zile am putut aprecia şi noile scaune, mai bine profilate şi mai confortabile faţă de cele vechi. Reglajul lombar te ajută şi el să găseşti poziţia optimă la volan. Chiar dacă nu am căutat să obţin un record al consumului de combustibil, şi am încercat mai degrabă să ajung la timp la destinaţie, consumul mixt al maşinii nu l-a depăşit cu mai mult de 0,5-0,7 litri la 100 km pe cel declarat de constructor, situat la aproximativ 8,2 litri la 100 km. Încă odată, Dacia Logan MCV a demonstrat că este exact maşina pregătită să se achite de orice sarcină de transport, ultimul face-lift aducând un plus la capitolul antifonare şi finisaje, devenind mai plăcută în exploatare.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top