Preturi VW Polo: Cat costa noul model in Romania

Noul VW Polo, ajuns la cea de-a șasea generație, poate fi comandat și de clienții din România, la prețuri ce încep de la 13.041 de euro cu TVA.

La debut, sunt disponibile doar motoarele entry-level pe benzină cu trei cilindri, 1.0 MPI și 1.0 TSI. Cotația de bază este valabilă pentru motorizarea pe benzină de 1.0 litri și 75 CP, disponibilă alături de o cutie manuală cu cinci rapoarte. Cel mai accesibil VW Polo este oferit exclusiv în echiparea Trendline.

Pentru motorul turbo cu trei cilindri, 1.0 TSI cu 95 CP, socotelile pornesc de la 16.123 euro cu TVA, preț de pornire asociat nivelului de echipare superior Comfortline. Opțional, clienții pot opta și pentru cutia automată cu dublu ambreiaj și șase trepte DSG, prețul acestei versiuni urcând la 16.123 de euro cu TVA alături de echiparea Comfortline, respectiv la 16.831 de euro cu TVA, în nivelul de echipare de top Highline.

MOTORIZĂRI NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Trendline Comfortline Highline
1.0 MPI Benzină
75 CP
Man5 13.041
1.0 TSI Benzină
95 CP
Man5
DSG

14.435
16.123
15.143
16.831

Ulterior, gama de motorizări va include alte șase versiuni distincte. Motorul de bază este un motor aspirat de 1 litru, cu trei cilindri și numai 65 CP, în format turbo, același motor de 1 litru dezvoltând, de asemenea, 115 CP. VW oferă pentru noul Polo și două motorizări turbo cu patru cilindri: 1.5 TSI cu 150 CP și 2.0 TSI cu 200 CP, ultima fiind dedicată modelului de înaltă performanță GTI. Pe frontul diesel, VW Polo propune două unități 1.6 TDI cu 80 și 95 CP, înzestrate cu un sistem catalitic de reducere selectivă a noxelor SCR. Toate versiunile mai puternice de 95 CP pot fi comandate opțional cu transmisie DSG cu dublu ambreiaj și șapte trepte.

VW Polo VI este construit pe versiunea simplificată a arhitecturii modulare MQB, intitulată A0, fiind al doilea model de clasă mică, după Seat Ibiza, din concernul VW care adoptă această platformă. Dimensiunile exterioare s-au apreciat considerabil comparativ cu modelul anterior. Cel mai mult au avut de câștigat lungimea (4.053 mm, plus 81 mm), lățimea (1.751 mm, plus 63 mm) și ampatamentul (2.564 mm, plus 94 mm), în timp ce înălțimea s-a redus sensibil din considerente aerodinamice (1.446 mm, minus 7 mm). Ecartamentele față și spate s-au mărit, de asemenea, cu 62 mm (1.525 mm), respectiv 49 mm (1.505 mm).

Spațiul interior a crescut semnificativ, iar volumul de încărcare al portbagajului s-a mărit cu 25%, de la 280 la 351 litri, diferența fiind enormă: 71 litri. VW anunță un progres de 15 mm în ceea ce privește libertatea de mișcare a capului în față și 30 mm în spate. Pentru prima dată în istoria modelului, VW Polo va renunța la versiunea cu trei portiere, care acoperea 30% din vânzări, urmând să fie disponibil exclusiv în format cu cinci uși.

noul-vw-polo (17)

Lista sistemelor de asistență standard include funcțiile de monitorizare a distanței față de vehiculul din față și de frânare automată, cu posibilitate de detecție pietonilor: Front Assist, City Emergency Braking și Pedestrian Monitoring, acompaniate de senzori de presiune a anvelopelor și de limitator de viteză. Contra cost, noul VW Polo poate fi specificat cu pilot automat adaptiv (activ până la 210 km/h, funcție stop&go), asistență la parcare și la schimbarea benzii de rulare.

Layout-ul planșei de bord este, probabil, cel mai spectaculos detaliu al noului Polo, aceasta grupând instrumentele de bord (în premieră absolută) digitale Active Info Display și touchscreen-ul cu diagonala de 6,5 sau 8 inch al centralei multimedia pe același nivel, delimitat printr-un panou decorativ cu aspect de sticlă fumurie. Opțional, se oferă încărcare wireless prin inducție pentru telefoanele mobile, acces fără cheie și conexiune la internet.

noul-vw-polo (13)

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top