Autostrada Sibiu – Pitesti, poate cea mai importantă rută de care România are nevoie în prezent, ar putea să nu mai fie construită niciodată. Comisia Europeană ar putea să nu aprobe finanţarea construcţiei.
Realizarea autostrăzii este condiţionată de aprobarea finanţării de 85% prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), iar decizia Comisiei Europene în acest sens depinde de evaluarea studiului de fezabilitate semnată de JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), organism ce reprezintă Comisia Europeană, BEI şi BERD.
Iar experții JASPERS au decis încă din faza preliminară, în decembrie 2015, că studiul de fezabilitate revizuit nu se ridică la nivelul impus de proiect, recomandând o nouă revizuire a alternativelor de traseu. După mai multe amânări, noul termen limită pentru prezentarea studiului refăcut a fost 15 august 2017, însă acesta nu a fost încă trimis la JASPERS spre analiză nici în prezent.
Fără aprobarea JASPERS, Comisia Euopeană nu va acorda finanțarea nerambursabilă de 85% prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 15 miliarde de lei, echivalentul a 3,34 miliarde de euro.
Autostrada SIbiu – Pitesti, parte din Autostrada Bucuresti-Nadlac (A1), va conecta România la rețelele de autostrăzi din Ungaria și Europa. Termenul de finalizare asumat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) este 2021. Noua autostradă va traversa Munții Carpați, va avea aproximativ 117 kilometri și va lega două regiuni istorice importante, Muntenia şi Transilvania. VEZI TRASEUL AUTOSTRĂZII AICI