Așa arată Aston Martin DB11 Volante – Sexy și rău, cu motor AMG V8

Aston Martin DB11 Volante (4)

Așa arată una dintre cele mai îndrăznețe decapotabile de pe piață, noul Aston Martin DB11 Volante, al treilea membru al familiei DB11, care vine cu motor V8 de la AMG și acoperiș din pânză, disponibil în roșu Bordeaux, negru și gri.  

Aerodinamic și suplu, noul Aston Martin DB11 Volante cu un design senzual, elegant, dar și atletic, delimitat de grila uriașă și de stopurile cu o configurație îndrăzneață.

Acoperișul textil prezintă materiale noi cu izolație acustică mai bună, alcătuit din nu mai puțin de 8 straturi, care îi ține pe ocupanți departe de zgomotul produs de vânt sau de vremea neplăcută. Coborârea acoperișului durează 14 secunde, iar ridicarea acestuia necesită 16. Manevra poate fi realizată la viteze de până la 50 km/h.

Aston Martin DB11 Volante (5)GALERIE FOTO

Aston Martin promite că noul mecanism este mai fiabil, compania testându-l în condiții meteo speciale, aplicând 100,000 de cicluri de deschidere și închidere, comprimând astfel într-o singură lună, acțiuni pe care un utilizator obișnuit le face în 10 ani. Testările au avut loc în Valea Morții din California, acolo unde temperaturile ajung la 50 de grade pe timp de vară, dar și în Cercul Arctic, la -50 de grade Celsius.

Noul Aston Martin DB11 Volante are la bază platforma din aluminiu a fratelui cu acoperiș fix, ceea ce îl face mai ușor și mai rigid ca predecesorul său și îi aduce 20% în plus în privința volumului portbagajului, față de DB9 Volante. Mașina vine cu un plus de versatilitate, pentru că oferă în premieră un volan încălzit și sistem ISOFIX pentru locurile din spate.

Sub capota alungită și frumos sculptată se regăsește deja celebra unitate V8 twin-turbo de 4.0 litri realizată de AMG la Affalterbach. La Aston Martin DB11 Volante motorul dezvoltă 503 CP și un cuplu de 695 Nm și este cuplat cu o cutie automata cu 8 trepte. Mașina beneficiază de diferențial cu alunecare limitată și sistem torque vectoring. Sunt detalii care ar trebui să facă decapotabila mai agilă ca versiunea coupe, care se laudă, la ora actuală, că aleargă de la 0 la 100 km/h în 4.0 secunde, în drumul său către viteza maximă de 301 km/h.

Cât costă noul Aston Martin DB11 Volante?

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top