Experienţa şi avantajul de a avea răgazul de a studia oferta concurenţei au contribuit la realizarea unui SUV matur, ale cărui calităţi au fost confirmate pe şosea, dar şi la testele de impact.
Situaţiile în care intervine o frânare de urgenţă sunt semnalizate prin aprinderea în sistem stroboscopic a lămpilor de stop, urmată de intrarea în funcţiune a luminilor de avarie. Sisteme precum controlul electronic al tracţiunii şi stabilităţii şi ABS-ul sunt de asemenea răspunzătoare de traiectoria corectă şi sigură a maşinii pe şosea.
Precum mulţi utilizatori de SUV ce au constatat pe pielea lor reacţia de cele mai multe ori confuză a acestor sisteme, atunci când vine vorba de condus în off-road, Skoda Yeti şi-a făcut bine temele şi a reuşit setări ale acestor sisteme, astfel ca eficienţa lor să se păstreze şi în afara şoselei. Prin apăsarea unui buton ce comută către modul “off-road”, sistemele electronice răspunzătoare cu siguranţa activă sunt trecute automat la un regim de lucru diferit.
Skoda Yeti şi-a făcut bine temele
Sistemul ABS este cel care, cu o setare comună, prelungind semnificativ distanţa de frânare la rularea pe macadam, beneficiază la Yeti de MBA (Mechanical Brake Assist) şi o setare ce permite intervale mai mari de blocare a roților, pentru a realiza o frânare eficientă. Şoseaua şi, mai ales, lipsa acesteia, fac parte din zona de acţiune a SUV-ului Yeti, aşa că realizarea unei maşini sigure a foat una din priorităţile Skoda pentru acest model.
Cât priveşte folosinţa on-road, Yeti dispune de sisteme complexe de siguranţă activă, cum sunt farurile bi-xenon cu module rotative, a căror lumină este completată în cazul virajelor cu unghi strâns, de luminile auxiliare integrate în proiectoarele de ceaţă, ce favorizează o iluminare bună la un unghi de aproape 90 de grade.
Skoda Yeti dispune de sisteme complexe de siguranţă activă
Aglomerările de material ce se formează prin blocarea roţilor, realizându-se astfel aşa-numita frânare neconvenţională. Tracţiunea integrală foloseşte un sistem multi-disc Haldex de generaţia a patra, ce asigură, în funcţie de informaţiile primite de la o serie de senzori, o angrenare progresivă a punţii spate.
Sistemul Haldex funcţionează monitorizând constant unghiul de bracare, informaţiile primite de la ECU privind turaţia motorului şi poziţia clapetei de acceleraţie, informaţii de la sistemele ABS şi ESP privind rotaţia roţilor şi accelerările gravitaţionale pe mai multe direcţii.
Pentru suprafeţe cu aderenţă slabă sau alunecoasă, sistemul de control al tracţiunii este ajutat de diferenţialul spate cu alunecare limitată, ce aduce un aport semnificativ la îmbunătăţirea tracţiunii în condiţii serioase de teren accidentat. Sistemul de asistenţă a coborârilor previne blocarea roţilor şi împiedică astfel aparitia traiectoriilor necontrolate, stabilind o coborâre sigură.
Skoda Yeti dispune de un nivel ridicat al siguranţei pasive
Atunci când coliziunea nu mai poate fi evitată, Skoda Yeti dispune de un nivel ridicat al siguranţei pasive, ce va lupta pentru limitarea consecinţelor accidentului şi nu în ultimul rând, pentru salvarea de vieţi. Masa redusă şi construcţia caroseriei ce a avut în vedere posibilitatea deformării controlate, au adus rezultate bune la testele de impact de pe mai multe pieţe şi un maxim la cel european EuroNCAP, unde s-a situat foarte bine şi la capitolul protecţie oferită pietonilor.
Un sistem de prevenire a incendiilor va opri alimentarea cu benzină şi va tăia alimentarea conductorilor electrici în cazul unui impact violent, iar habitaclul este protejat de un număr de până la nouă airbaguri. Cu bune aptitudini on şi off-road, Skoda Yeti devine unul din jucătorii importanţi ai zonei SUV-urilor compacte, unde nivelul tehnologic şi versatilitatea nu puteau ocoli şi un alt capitol important: siguranţa.