Hyundai i30 Fastback, un model inedit de familie cu design sportiv de coupe și hayon amplu, este dispobil oficial și în România, la prețuri curprinse între 20.575 și 24.026 euro cu TVA.
Gama de motorizari include doua propulsoare turbo pe benzina cu cilindree redusa, nou lansate pe gama i30 – motorul de 1,4 T-GDi in 4 cilindri care dezvolta 140 CP si cel de 1,0 T-GDi in 3 cilindri si 120 CP (consum estimat pentru gama Hyundai i30: regim combinat 5.5 – 5.0 l/100km, nivel emisii CO2: 125 – 115 g/km*). Propulsorul 1,4 T-GDi este asociat unei transmisii manuale in sase trepte sau unei cutii cu dublu ambreiaj in sapte rapoarte, in timp ce motorul 1,0 T-GDi unei transmisii manuale in sase trepte. Ambele versiuni dispun in echiparea standard de sistemul Stop & Go (ISG).
Sasiul a fost coborat cu 5 mm fata de varianta in cinci usi, iar rigiditatea suspensiei a crescut cu 15%. Aceste caracteristici ofera o experienta la volan mai agila, mentinand insa acelasi nivel de confort. Plafonul a fost coborat cu 25 mm in comparatie cu modelul i30 in cinci usi, contribuind astfel la o forma aerodinamica. Conturul atragator este completat de spoilerul spate cu forma arcuita, integrat in usa portbagajului.
i30 Fastback ofera tehnologii noi in materie de siguranta activa. Modelul dispune de sistemul autonom de franare de urgenta (AEB), sistemul de avertizare a conducatorului auto (DAA), sistemul de asistenta pentru faza lunga (HBA), precum si de sistemul de asistenta la mentinerea benzii de rulare (LKAS).
Echiparea de serie include sistem automat de climatizare, geamuri electrice, sistem Start/Stop și scaune față și volan încălzite, un ecran de 5 inch și o cameră video pentru mersul cu spatele. i30 Fastback poate fi echipat optional cu un ecran tactil de 8 inch asociat sistemului de navigatie, care integreaza functii avansate de conectivitate precum Apple CarPlay si Android Auto. Cele doua sisteme permit utilizatorilor conectarea dispozitivelor de tip smartphone. Navigatia este disponibila cu un abonament gratuit de sapte ani la serviciile Live, care ofera informatii actualizate despre vreme, trafic, camerele radar, precum si detalii despre punctele de interes. Mai mult, modelul dispune de un incarcator wireless cu interfata standard Qi.
Prețuri
Hyundai i30 Fastback 1.0 T-GDi 120 CP (man. 6 tr.) Highway 20.575 euro
Hyundai i30 Fastback 1.4 T-GDi 140 CP (man. 6 tr.) Exclusive 22.598 euro
Hyundai i30 Fastback 1.4 T-GDi 140 CP (aut. DCT7) Exclusive 24.026 euro