Dieselgate – Fost șef la Volkswagen, condamnat la 7 ani de închisoare!

Dieselgate Oliver Schmidt

Fostul membru al Consiliului de Administrație de la Volkswagen, Oliver Schmidt, a fost condamnat la șapte ani de închisoare și la plata unei amenzi în valoare de 400.000 de dolari pentru implicarea sa în scandalul Dieselgate.

Oliver Schmidt a fost șeful diviziei de mediu de la Michigan și a fost arestat în luna ianuarie, în timpul unei vacante  în Statele Unite alături de familia sa. Schmidt a pledat vinovat de conspirație împotriva statului american și pentru încălcarea Actului Aerului Curat (Clean Air Act), documentul care reprezintă baza legală a controlării poluării atmosferice dincolo de Ocean.

Judecătorul a luat decizia sentinței de comun acord cu procurorii care au supervizat cazul. “Ești un conspirator-cheie, responsabil pentru mascarea unei fraude masive săvârșite împotriva consumatorului american”, a spus judecătorul.

Cu câteva zile înaintea sentinței, Schmidt i-a înaintat o scrisoare judecătorului, recunoscând că el însuși a fost „folosit în mod abuziv” de către Volkswagen, atunci când a dezvăluit că Volkswagen instalează un soft de falsificare a cifrelor emisiilor la mașinile diesel, în timpul unei ședințe cu un membru din conducerea Consiliului Resurselor Aerului din California, din anul 2015.

Dieselgate Oliver Schmidt

“A fost un scenariu, au fost puncte de discuție prestabilite, mi s-a cerut să le urmez, pentru că fuseseră aprobate de conducerea Volkswagen, dar și de departamentul de avocatură al companiei. În mod regretabil, am acceptat”, a mărturisit Schmidt.

Încă un angajat Volkswagen a fost condamnat în scandalul Dieselgate: inginerul James Liang a primit o condamnare de 40 de luni în luna august.

Mulți dintre șefii implicați în scandal sunt cetățeni germani cu imunitate în fața justiției americane. A fost decizia lui Schmidt să călătorească în Statele Unite într-un moment în care știa că această expunere i-ar putea aduce aretarea.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top