Volkswagen deschide șampania! Peste 6 milioane de vehicule produse în 2017!

VW Arteon

Volkswagen are motiv dublu să deschidă șampania la sfârșit de an! 2017 a fost an record pentru nemții loviți nu demult de Dieselgate, pentru că producătorul auto a reușit, în premieră, să producă peste șase milioane de vehicule.

Și anti-reclama este tot reclamă pentru Volkswagen, care a avut de suferit consecințele scandalului emisiilor! Cu modele populare ca Jetta, Golf, Passat și Polo, dar și cu ajutorul primit de la Arteon și T-Roc, nemții au convins clienți din Europa, dar mai ales din China.

Test drive Volkswagen Arteon

“Peste șase milioane de mașini produse în 12 luni – acest lucru demonstrează, mai presus de orice, că uzinele noastre și angajații noștri continuă să-și îmbunătățească performanțele și competențele”, spune Thomas Ulbrich, membru în Consiliul de Administrație de la Volkswagen. “Avem echipe de top în segmental producției, care au reușit să facă față cererii mari venite din partea clienților.”

Test Volkswagen Golf 2.0 TDI
Foto: Adrian Cobzașu

Volkswagen deține peste 50 de uzine în 14 țări, iar portofoliul său la nivel global cuprinde, la ora acutală, peste 60 de modele.

În 2017, VW a lansat peste 10 modele în toată lumea și speră să-și reînnoiască portofoliul întreg în decursul anilor următori. Până în 2020, producătorul german va oferi nu mai puțin de 19 SUV-uri, care vor reprezenta aproximativ 40% din producția totală.

Începând apoi cu 2020, Volkswagen intenționează să lanseze o familie complexă de modele electrice, care vor avea la bază o platformă nouă. Pe listă se află și I.D., I.D. Crozz și I.D. Buzz. Nemții speră să livreze un milion de mașini electrice până în 2025.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top