Toyota Motor Europe a vândut peste un milion de mașini în 2017!

Toyota

Toyota Motor Europe (TME) a înregistrat anul trecut vânzări de peste un milion de unități. Potrivit comunicatului oficial al companiei, au fost comercializate 1.001.700 de vehicule Toyota și Lexus, ceea ce reprezintă un spor de 8 procente comparativ cu 2016, cota de piață crescând cu 4,8%.

Un factor important pentru acest rezultat l-a reprezentat sporul înregistrat de modelele hibride, care au înregistrat un salt de 38%, ajungând la un total de 406.000 de unități. Astfel, acest segment a ajuns să reprezinte 41% din totalul vânzărilor înregistrate de TME, iar pe piața vest-europeană chiar de 52%. Lexus, care a înregistrat al patrulea an consecutiv de creștere a vânzărilor, are o contribuție importantă, 60% dintre modelele comercializate în Europa de această marcă fiind hibride (în Vest, procentul este de 98%). În egală măsură, la acest succes a contribuit și Toyota C-HR, 80% dintre cumpărătorii acestui model optând pentru versiunea Hybrid EV.

”Anul 2017 a fost foarte bun pentru noi. Am reușit să depășim cifra de un milion de automobile comercializate, iar acesta era obiectivul nostru pentru 2020. Rezultatul scoate în evidență și recordul de vânzări înregistrat în segmentul Hybrid EV, în care avem 16 modele Toyota și Lexus, cel mai mare portofoliu din industrie. De remarcat și faptul că Lexus a depășit cifra de 74.000 de unități vândute, stabilind un nou record, continuându-și drumul către ținta stabilită pentru anul 2020, atunci când ne-am propus să ajungă la 100.000 de mașini comercializate”, a declarat Johan van Zyl, Președinte și CEO al Toyota Motor Europe.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top