BMW vizează…aurul olimpic la bob

bob

Boburile cu care echipa Germaniei va participa la ediția din februarie a Olimpiadei de iarnă de la Pyeongchang (Coreea de Sud) au fost dezvoltate împreună cu BMW. Inginerii bavarezi au avut drept sarcină să-l sprijine pe constructorul materialului de concurs, Johannes Wallner, iar expertiza acestora s-a făcut simțită în domenii cheie precum aerodinamica, ergonomia și analiza structurală.

bob

Decizia forului de specialitate german de a pune accent pe acest parteneriat, denumit ”Mission Gold” a fost luată după ce acum patru ani, la Soci, deși erau considerați mari favoriți, sportivii din această țară s-au întors acasă fără vreo medalie. Un rezultat dezastruos pentru națiunea care este pe primul loc în ierarhia all-time realizată pe baza numărului de medalii obținute la Jocurile Olimpice. Iar rezultatele colaborării s-au făcut simțite, Germania revenind pe lista învingătorilor la cele 3 ediții ale Campionatelor Mondiale derulate din 2014 încoace. Mai mult, cele două echipaje de patru persoane, conduse de Lochner și Friedrich, au obținut locurile 1 și 3 la ultima ediție a Europenelor, desfășurată la Igls, între 15 și 17 decembrie, iar Friedrich și-a trecut în cont victoria în competiția boburilor de două persoane. În plus, Lochner este liderul la zi al Cupei Mondiale la bob patru persoane.

BMW a pus la dispoziția lui Johannes Wallner centrul de testare aerodinamică și tunelul de vânt, dar și expertiza sa în tehnologia carbonului, în special în domeniul CFRP (plastic armat cu fibră de carbon), bavarezii fiind primii din industria de automobile care le utilizează în producţia de masă. Acest material este folosit și pentru fabricarea boburilor, astfel că în dezvoltarea echipamentului echipei Germaniei a fost implicat și Thomas Hahn, directorul transferului de tehnologie BMW, cel care a fost implicat și în construcția ambarcațiunilor cu care ORACLE Team USA a câștigat două ediții ale America’s Cup. “În primul rând, am măsurat şi am digitizat bobul şi l-am optimizat folosind simularea pe calculator. Apoi, cu ajutorul unei freze de precizie am produs o matriță-negativ pe care am utilizat-o pentru a aduce fibrele de carbon în pozițiile dorite. Un proces care garantează că pe baza prototipului vom putea construi mai multe boburi identice”, a explicat Hahn.

BMW și Wallner au colaborat și la îmbunătățirea aerodinamicii boburilor în sine, dar și prin optimizarea poziției scaunelor ținându-se cont de înălțimea fiecărui component al echipajelor.  Un aspect extrem de important, pentru că orice modificare a pozițiilor de șezut schimbă, printre altele, centrul de greutate şi manevrabilitatea, iar regulile stricte impuse de forul mondial oferă puține opțiuni. În acest proces a fost folosit din plin tunelul aerodinamic al BMW Group, care facilitează viteze ale vântului de până la 300 km/h, dar și infrastructura sofisticată a Centrului de Cercetare şi Inovaţie (FIZ), care oferă posibilitatea de a obține numeroase modele aerodinamice într-un timp foarte scurt.

“Am optimizat boburile exact în acelaşi mod în care o facem și în cazul automobilelor noastre. Am analizat turbulențele, regiunile de îmbinare și am folosit schimbări de formă adecvate pentru a minimize rezistența la înaintare”, a spus Holger Gau, specialist BMW pentru metode de simulare 3D. Un test final înainte de Jocurile Olimpice a arătat că măsurile aerodinamice au obţinut o reducere a rezistenţei aerodinamice de până la 6%, ceea ce, în condiții ideale, ar trebui să facă boburile mai rapide cu o zecime de secundă pe manşă.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top