Desi mai sunt câteva ore până la prezentarea oficială, vă aducem fotografiile cu noul Mercedes-Benz G-Class 2019! Nu multe s-au schimbat în privința înfățișării legendarului off-roader, în cele patru decenii de viață. Cel mai longeviv model din portofoliul Mercedes își păstrează cu mândrie AND-ul. Așa că iată-l, în toată splendoarea sa… pătrățoasă!
În 1972, atunci când armata australiană a comandat o flotă de Geländewagen, nimănui nu i-a trecut prin cap că într-o bună zi, tancul militar va deveni un vehicul civil și mai târziu, chiar exclusivist. S-a întâmplat însă, în 1979. Din acel moment, a început povestea cu “A fost odată”.
Mercedes-Benz G-Class 2019 va fi prezentat oficial la Detroit în câteva ore. Dar înainte de a ajunge pe scena primului salon auto al anului, atotputernicul G a ajuns pe internet. Este acum cu 5 centimetri mai lung, cu aproximativ 12 centimetri mai lat, dar noua platformă îi aduce o masă cu 170 de kilograme mai mică, grație unui mix inteligent de materiale ușoare, dar și a unui proces de producție îmbunătățit, la uzina Magna Steyr din Austria. Aripile, capota și portierele sunt acum din aluminiu. Toate acestea fac G-ul mai dinamic și reduc nivelul de zgomot și vibrațiile la rulare.
Cubul pe roți primește standard faruri LED, dar acestea își păstrează obișnuita formă rotundă. Și semnalizatoarele își mențin poziția pe capotă, în timp ce roata de rezervă rămâne la locul ei, decorând partea posterioară pătrățoasă.
Nu mai este un off-roader în toată puterea cuvântului, s-au grăbit să acuze criticii modelului, după ce au fost publicate impresiile după primul test drive cu mașina camuflată. Noul G este, într-adevăr, un mijloc de transport luxos și extravagant, menit să-și răsfețe ocupanții cu un interior îmbrăcat în piele și lemn, cu ventilații noi, un sistem multimedia nou și detalii elegante pe care SUV-ul expert în terenuri grele nu le-a avut niciodată până acum. Pentru aceia care preferă varianta originală, interiorul G-ului păstrează instrumentarul clasic cu ceasuri rotunde în versiune standard. Dar se simte la bord influența limuzinelor de clasă superioară, E și S, iar off-roader-ul primește și un instrumentar virtual și opțional, două ecrane de 12,3 inci, unite sub un geam unic din sticlă. Șoferii pot alege acum diferite tipuri de configurație, cum ar fi “Classic”, “Sport” și “Progressive”.
Echipat cu o suspensie independentă pe puntea față și cu una multilink pe puntea spate, invincibilul G îi dă acum senzația celui aflat la volan că se supune, că acceptă să fie îmblânzit. Iar G-Mode este exact modul care îl transformă pe șofer în dresor, completând modurile disponibile deja familiare, Comfort, Eco, Sport și Individual, puse la dispoziție de DYNAMIC SELECT, adaptând astfel caracteristicile motorului, ale transmisiei, ale suspensiei, ale direcției și ale sistemelor de asistență. G-Mode este conceput anume pentru teren greu, motivul pentru care G-Class a venit pe lume acum patru decenii. Acest mod este activat odată ce șoferul atinge butonul low-range din consola centrală, adaptând astfel direcția, amortizoarele și transmisia, dezactivând controlul electronic al stabilității evitând, și, în același timp, schimburile inutile de trepte.
Odată activat acest mod, un martor care redă litera “G” se aprinde discret în bord. Pentru a-și confirma evoluția, G-Class a primit acum o gardă la sol mai mare, de 24,1 centimetri, poate traversa vaduri de până la 70 de centimetri, vine cu un unghi de atac de 30 de grade și cu un unghi de degajare de 31 de grade.
Pentru început, Mercedes-Benz va trimite pe străzi (și evident, în off-road), versiunea G550, pusă în mișcare de unitatea V8 biturbo de 4.0 litri a companiei, capabilă să dezvolte 422 de cai putere, expediați către toate cele patru roți prin intermediul unei transmisii automate cu 9 trepte, 9G-Tronic, cu configurație special concepută pentru noua Clasă G.
Mercedes-Benz G-Class 2019 va ajunge în showroom-uri în luna iunie. În Germania, va avea un preț de pornire de 107.040 de euro (TVA inclus).
Găsiți peste 30 de fotografii pe www.mercedesblog.com!