Pentru finanţarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, Ministerul Mediului propune alocări de 283 milioane de lei, respectiv de 200 milioane de lei.
Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, supus dezbaterii publice până în data de 4 februarie, menţine în prim plan cele două programe.
Astfel, pentru “Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional”, finanţarea se va realiza din credite de angajament de 133 milioane de lei şi din credite bugetare de 150 milioane de lei
Anul trecut au fost prevăzute iniţial credite bugetare şi de angajament în valoare totală de 316,6 mil. lei. La lansare, Rabla Clasic 2017 dispunea de un buget de 180 de milioane de lei, fiind suplimentat ulterior cu alte 25 milioane de lei, ceea ce a dus la acordarea de tichete în valoare de 205 milioane de lei.
Pentru “Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic” (Rabla Plus) sunt prevăzute credite de angajament de 120 milioane de lei şi credite bugetare de 80 milioane de lei.
Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro