De cele mai multe ori, când vrem să cumpărăm o mașină second-hand, avem cateva surse bune de informatie, cu ajutorul carora putem afla mai multe despre masina. Insa nu intotdeauna sursele sunt si de incredere. Până și prietenii care vor să vândă o mașină vor crea o poveste frumoasă despre ea, numai ca s-o vândă. Și dacă prietenii fac asta, ce sa mai spunem de dealerii auto, care au o întreagă experiență în a vinde mașini pe bandă rulantă?
Daca dăm sfoară în țară că vrem să ne luăm o mașină, prietenii vor începe să ne spună ca știu ei pe cineva care vrea să vândă sau poate chiar ei sunt interesați. În conditțile în care avem prieteni adevărați, care nu ne mint, starea mașinii și numărul de kilometri pot fi informații reale. Ce ne facem însă, când nici măcar proprietarul nu mai ține o evidență clara a inspecțiilor sau a plății impozitelor? Este mașina asigurată? De cât timp? La ce societate de asigurare? Are RCA valabil? A fost reparată pe asigurare sau la un service neautorizat?
Pentru a afla tot felul de informații prețioase despre o mașină second-hand, este de ajuns să îi cunoașteți numărul de identificare sau seria de șasiu. Există pe Internet posibilitatea de a găsi informații numai pe baza numărului de identificare a mașinii.
Pentru a afla numărul de identificare auto, este de ajuns să i-l cereți potențialului vânzător. Nu este nicio problema dacă îl solicitați sau nu ar trebui să fie nicio problemă pentru vânzător, atât timp cât nu are nimic de ascuns, de genul probleme fiscale sau legale. În același timp, nu vă bazați doar pe informațiile găsite pe Internet, pentru ca acestea nu arată care este starea actuală a mașinii. Mergeți la un service autorizat și plătiți o inspecție a mașinii, cu dvs. de față.
Prietenii și rudele pot fi o sursă de a afla informații despre o mașină și chiar de a cumpăra o masina second-hand, însă și dealerii auto cu reputație bună trebuie luați în considerare. Aceștia nu ar trebui să fie reticenți dacă le cereți numărul de identificare auto. Nu se știe niciodată, poate dvs. descoperiți ceva ce ei nu știau atunci când au luat autoturismul spre vânzare. Este o situație de tip win-win dacă informațiile se împart și adevărul, oricare ar fi el, iese la iveală.
În plus, un dealer de încredere vă va oferi întotdeauna garanție pentru mașina achiziționată. În felul acesta, veți fi siguri că orice problema apare la autoturism în perioada de garanție, aceasta va fi reparată pe banii dealerului. Desigur, un alt aspect la care trebuie sa fiți foarte atenți sunt condițiile de utilizare în perioada garanției.
Pentru a vă scuti de bătăile de cap ulterioare, este bine să găsiți cât mai multe informații despre autoturism înainte de a-l cumpăra. Fiți atenți la sursele de informații (nu toate sunt adevarate sau corecte), la datele când informațiile au fost preluate (unele autoturisme pot avea, în prezent, probleme și informația încă nu a fost preluată sau nu se știe încă despre problemele autoturismului respectiv), și la ce vă spune intuiția. Intuiția este aproape mereu un prieten demn de urmat.
Informații oferite de WeltKlasse Automobile, importator si distribuitor autovehicule second-hand.