Compania Sinterom Cluj Napoca intenţionează să fabrice produse sinterizate inovative pentru industria auto, investiţia necesară fiind de aproximativ 3 milioane de euro.
Potrivit unui raport trimis BVB, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a aprobat ca, pentru derularea proiectului, jumătate din finanţarea necesară să provină din accesarea fondurilor europene, iar cealaltă jumătate, din angajarea unui credit bancar, pe termen de 5-8 ani.
Sinterom Cluj produce şi furnizează piese sinterizate complexe către producătorii auto şi furnizorii acestora.
La finalul semestrului I din 2017, compania a înregistrat un profit de 194.448 lei şi o cifră de afaceri de 7,36 milioane de lei, în urcare cu 25,9% faţă de perioada similară a anului precedent.
Potrivit Sinterom, producţia de marfă a avansat, în special datorită creşterii realizărilor pe produsul fulie pompă de apă, furnizat companiei GMB Romania Auto Industry, deţinută integral de GMB Korea.
De asemenea, în semestrul I 2017, s-a avut în vedere asimilarea de produse noi pentru înlocuirea produselor realizate până în 2016 şi diversificarea fabricaţiei. Astfel, valoarea producţiei realizate din produse noi a fost, în prima jumătate a anului trecut, de 278.000 lei, din care 195.000 lei fulie dinţată pentru Bosch UK.
Cei mai importanţi clienţi ai producătorului din Cluj sunt furnizorii de subansamble din industria auto şi producătorul de automobile Dacia.
Acţiunile Sinterom sunt tranzacţionate pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare (ATS), administrat de BVB. Acţionarii principali ai companiei sunt Contactoare Buzău (62.7%) şi SIF Oltenia (31,63%).