Păcăleală de 1 Aprilie – Honda CR-V Roadster

Honda CR-V Roadster

Honda a crezut că ține gluma. Așa că s-a grăbit un pic și, cu 24 de ore înainte de Ziua Păcălelilor, a făcut publice fotografii cu ceea ce compania numește Honda CR-V Roadster. După cum îi spune numele, este un SUV decapotabil, cu două locuri.

Echipa de PR de la Honda a avut o idee care i-a amuzat pe fanii brand-ului și nu numai și i-a pus în alertă pe rivalii care se gândeau deja la un model concurent. Astfel că producătorul nipon a anunțat o mașină “imposibil de condus”, care, de fapt, este “doar pe jumătate mașină”, așa că “și prețurile vor fi pe jumătate”.

Imaginile arată un CR-V roșu cu acoperișul retezat, iar montanții centrali și spate, și plafonul sunt împrăștiate pe jos, în fața mașinii care este construită, spun cei de la Honda, “exclusiv pentru zile cu soare.”

Comunicatul atrage atenția printr-o serie de elemente care, în industria auto, ar fi imposibile, printre care rigiditatea redusă cu un procent de 100%. Ups, asta nu e bine deloc, se pare!

Honda CR-V Roadster

“Este o direcție complet nouă pentru CR-V și deschide o piață inexistentă până acum”, declară Eipurirufuru. Ceea ce pare numele unui reprezentant Honda este, de fapt, traducerea în japoneză a “Zilei Păcălelilor”. “Obiectivul nostru este oarecum reținut, începând de la zero mașini vândute, dar suntem încrezători că, odată ce eliminăm micile probleme, cum ar fi absența acoperișului și faptul că structural, mașina este total greșită, aceasta va zbura, pur și simplu, din showroom-uri.”

Am crezut cu toții că cei de la Honda au ales o randare digitală pentru a-și amuza fanii de 1 Aprilie. Dar ce surpriză! Păcăleala e… pe bune! Japonezii chiar au sacrificat un CR-V, căruia retezat acoperișul de dragul impresiei artistice. Ca să demonstreze că este un roadster veritabil, au postat chiar un video.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top