Șeful diviziei de dezvoltare a motoarelor de la Porsche, Jörg Kerner, a fost arestat în urma unor razii desfășurate săptămâna trecută la sediile Audi și Porsche. Nu mai puțin de zece locații din Bavaria și Baden Wuerttemberg au fost percheziționate de peste 160 de oficiali ai procuraturii germane.
Jörg Kerner a fost arestat și va fi anchetat în arrest în privința rolului avut de acesta în manipularea emisiilor motoarelor diesel ale Grupului Volkswagen. Investigațiile vizează și acuze de fraudă și publicitate falsă legată de cifre mai mici de emisii decât cele reale.
Și Audi se află acum sub lupă cu propulsorul său V6 3.0 litri montat pe aproximativ 80.000 de vehicule cu emblema Volkswagen, Audi și Porsche. Cel care a dezvoltat acest motor, Giovanni Pamio, a ajuns și el după gratii, anul trecut. Compania Audi este acuzată că ar fi realizat soft-ul care a contribuit la trucarea cifrelor de emisii la peste 11 milioane de mașini cu propulsie diesel.
Kerner se află în companie încă din 2004, atunci când a sosit de la Bosch. Acesta s-a ocupat, în tot acest timp, de dezvoltarea sistemelor de propulsie, a transmisiilor și a electronicii și se afla în fruntea departamentului de dezvoltare a motoarelor de la Porsche din 2011.
Membru în Consiliul de Administrație, Kerner a fost mâna dreaptă a CEO-ului de la Volkswagen, Matthias Mueller, înlocuit săptămâna trecută cu Herbert Diess. Kerner a lucrat îndeaproape și cu Wolfgang Hatz, șeful diviziei de dezvoltare a motoarelor Volkswagen, arestat, la rândul său, în septembrie 2017, pentru implicarea în Dieselgate.