În acest test comparativ, temperamentul oriental dă piept cu calitatea germană. Dacă credeți că a pune în dificultate best-seller-ul clasei este imposibil, Mazda demonstrează contrariul cu o serie de argumente solide.
Text: Marco Perucca Orfei; Adaptare: Bogdan Grigorescu; Foto: Quattroruote
Nu depun niciun efort să vă prezint compacta germană, pentru că se prezintă foarte bine și singură: 34 de milioane de exemplare au fost vândute în istoria de 44 de ani a modelului, iar în 2017 a rămas lider autoritar al segmentului, cu peste 420.000 unități comercializate. Pentru a menține flacăra vie, desenul lui Golf a fost retușat fin la începutul anului trecut, în aceeași perioadă în care concurentul Mazda3 a fost revizuit. Numai că japonezul a adus ceva mai multe noutăți, dintre care cele mai importante sunt sistemul G-Vectoring Control care reduce selectiv cuplul motor și, odată cu el și efectul subvirator, respectiv noul motor turbodiesel de 1,5 litri preluat de la CX-3. Arme noi, speranțe mari în lupta cu concurenții.
Caroserie și spațiu interior
Două modele care nu puteau fi „mai diferite”: germanul respectă cu sfințenie tradiția (de 43 de ani, când spui automobil compact, te gândești automat la Golf), Mazda3, pe de altă parte, interpretează în cel mai spectaculos mod spiritul liber și inovator care a înnobilat întotdeauna mașinile produse de compania din Hiroshima. Cu peste 20 cm mai lung, modelul nipon își expune farmecul prin suprafețe rotunjite și linii sinuoase, complet diferite de muchiile decis trasate și unghiurile ascuțite care caracterizează cea mai recentă generație de Golf. Este greu să te decizi care arată mai bine, dar un lucru este clar: ambele modele debordează de caracter și ies în evidență fără efort. O parte din lungimea mai mare a japonezului se datorează capotei neobișnuit de lungi, iar alți opt centimetri extra se regăsesc în ampatament, de aceea Mazda3 are un habitaclu mai spațios. Așa cum au relevat și măsurătorile, în față se stă aproape la fel în ambele modele, dar pasagerii de pe bancheta niponului au mai mult loc la picioare. Totuși, datorită formei mai pătrățoase a lui Golf, accesul în habitaclu este ceva mai simplu. La Mazda, desenul dinamic al caroseriei se prelungește și în habitaclu, iar cel mai fericit este chiar șoferul: scaunul este foarte bine profilat, iar volanul cu diametru destul de mic (37 cm) stă aproape vertical. Turometrul așezat central (complet neobișnuit pentru o compactă) amplifică senzația de sportivitate. Nota bene: ecranul sistemului multimedia se află la aceeași înălțime cu cadranele, de aceea este foarte ușor de urmărit cu privirea. Are 7 inci, este inclus în dotarea standard încă de la al doilea nivel de echipare (Challenge) și este comandat folosind selectorul rotativ și butoanele de pe tunelul central. Standard este oferit și sistemul de comenzi vocale, care funcționează foarte bine, și care la Golf costă 191 euro. Sistemul nu este însă compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto și nu oferă nici opțional încărcător wireless pentru telefonul mobil (371 euro la Golf). Imaginea sportivă este desăvârșită de pedalele perfect poziționate și de maneta scurtă a schimbătorului de viteze. La prima vedere, Golf nu pare le fel de primitor, dar o privire mai atentă observă că fiecare detaliu este foarte bine studiat. Cadranele și comenzile au o dispunere clasică, tipică producătorului din Wolfsburg, cu turometru și vitezometru separate prin ecranul computerului de bord, iar volanul are diametru mai mare. Habitaclul este bine finisat, iar dacă nuanțele nu impresionează, calitatea materialelor nu suportă critici. Nu este totul perfect, pentru că ergonomia scaunelor nu atinge cote maxime, iar pedala ambreiajului are cursa prea lungă, fapt care, în trafic urban, obosește mai mult șoferul decât Mazda3. În dotarea standard a versiunii de top Highline se regăsește sistemul multimedia Composition Color, cu ecran tactil de 6,5 inci, dar exemplarul testat de noi era echipat cu cel mai performant sistem multimedia, Discover Pro (2.081 euro), cu navi, ecran de 9,2 inci și SSD de 64 Gb. Deși este situat mai jos decât la Mazda3, ecranul este tactil, fapt care ușurează navigarea.
Dinamică și confort
Motorul turbodiesel de 1,5 litri de pe Mazda produce cu 10 cp mai puțin decât cel de 1,6 litri al rivalului german, dar oferă un cuplu mai mare și, datorită sistemului de răcire complex al EGR-ului, cu radiator răcit cu apă, este și foarte eficient. Toate acestea favorizează o experiență plăcută la volan, susținută de maneta transmisiei cu șase trepte care se mișcă ușor și exact: o adevărată invitație de a conduce. Nici Golf nu se lasă mai prejos: propulsorul său este puțin mai brutal decât cizelatul propulsor Mazda, dar trage mai puternic și, ca și japonezul, se mulțumește cu puțină motorină. În testul nostru a consumat doar 5,58 l/100 km, față de Mazda, cu 5,37 l/100 km. Pe șosea, Golf pare mai puțin sportiv decât compacta Mazda, dar este doar o aparență: ambele modele merg umăr la umăr. Agilitatea japonezului dată de puntea spate multilink este contracarată de setarea relativ fermă a suspensiei de pe Golf, care abordează virajele foarte stabil și sigur pe el. Indiferent de viteză, nivelurile de zgomot din habitaclu se păstrează apropiate la ambele mașini, dar trebuie menționat un aspect important: la Mazda3 predomină zgomotele aerodinamice și cele produse de trenul de rulare, în timp ce Golf le ține mai bine în frâu, dar sunetul motorului său este mai prezent în habitaclu decât al japonezului. Aceeași poveste este valabilă și la suspensii: ambele modele izolează bine zgomotele la trecerea peste denivelări, dar călătorii de pe banchetă resimt oscilațiile caroseriei la fel, chiar dacă puntea spate a japonezului are o construcție mai complexă. Singurul capitol la care Golf se detașează este unghiul întunecat total de numai 89 de grade, care asigură un plus de vizibilitate: stâlpii parbrizului și montanții cdntrali sunt mai înguști, de aceea nu obstrucționează câmpul
vizual frontal și lateral.
Costuri
Ambele exemplare prezente în test s-au aflat în echiparea de top: High-line la Golf și Revolution la Mazda. Deși prețul de pornire este mai mare la modelul japonez cu aproape 1.500 euro, Mazda3 are incluse o mulțime de dotări care la Golf costă. Ca să fiu mai exact, doar vopseaua metalizată (390 euro) și sistemul de navigație (500 euro) mai scot bani din buzunarul clientului. De cealaltă parte, Golf este mai slab dotat, fapt care face ca, la preț comparat, să ajungă mai scump cu 3.100 euro decât Mazda3. Ce-i drept, Golf poate fi echipat mai bine decât japonezul, dar și prețul final ar putea depăși 30.000 euro. Mazda3 se detașează ușor la serviciile post-vânzare, pentru că și intervalele de revizii sunt mai lungi cu 5.000 km, și costurile totale la 60.000 km sunt puțin mai avantajoase. Mai mult, perioada de garanție oferită de japonezi este puțin mai mare decât cea a lui Volkswagen Golf.
Concluzii
Mazda3 1.5 Skyactiv-D Revolution
Japonezul impresionează prin desenul exterior și interior șarmante, habitaclul spațios, consumul mic și motorul cizelat. Este și foarte bine dotat, de aceea la preț comparat stă mai bine decât Golf. Per total, o realizare impresionantă a casei nipone, capabilă să pună probleme serioase best-seller-ului clasei.
Volkswagen Golf 1.6 TDI Highline
Neamțul nu se străduiește să epateze, ci rămâne la fel de fidel ca întotdeauna valorilor care l-au consacrat: ergonomie și calitate a asamblărilor impecabile, motor puternic și economic, portbagaj încăpător. Este o bună alegere pentru cei care apreciază un stil practic și un pachet solid de valori, care și-au demonstrat valoarea în timp.
Verdict AutoExpert
Umăr la umăr: așa poate fi descrisă cel mai bine întrecerea de astăzi. Niciunul dintre concurenți nu se detașează clar la capitolele principale, de aceea alegerea finală devine o chestiune de preferințe. Dacă sunteți o persoană dinamică și puneți preț mai degrabă pe plăcerea de a conduce decât pe latura practică, nu greșiți alegând Mazda3. Dacă însă sunteți mai comod și apreciați mai degrabă ușurința în utilizare, mergeți pe varianta Golf!DATE TEHNICE | Mazda3 | Volkswagen Golf |
---|---|---|
Model | 1.5 Skyactiv-D Revolution | 1.6 TDI Highline |
Motor/nr.cilindri | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.499 | 1.598 |
Putere maxima/turaaie (CP/rpm) | 105/4.000 | 115/3.250-4.000 |
Cuplu maxim/turatie (Nm/rpm) | 270/1.600-2.500 | 250/1.500-3.200 |
Transmisie | fata | fata |
Cutie de viteze | manuala, 6 trepte | manuala, 5 trepte |
L/l/h (mm) | 4.460/1.795/1.450 | 4.258/1.790/1.492 |
Ampatament (mm) | 2.700 | 2.620 |
Diametru de bracaj (m) | 10,6 | 10,9 |
Masa la gol (kg) | 1.345 | 1.301 |
Volum portbagaj (l) | 363-1.263 | 380-1.270 |
Acceleratie 0-100 km/h (s) | 11 | 10,2 |
Viteza maxima (km/h) | 185 | 198 |
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km) | 4,3/3,5/3,8 | 4,6/3,8/4,1 |
Emisii CO2 (g/km) | 99 | 106 |
Volum rezervor (l) | 51 | 50 |
MASURATORI QUATTRORUOTE | ||
Acceleratii | ||
0-60 km/h (s) | 4,4 | 4,6 |
0-100 km/h (s) | 10,8 | 10,7 |
0-130 km/h (s) | 19,2 | 18,3 |
0-150 km/h (s) | 28,3 | 25,4 |
400 m start de pe loc (s) | 17,6 | 17,5 |
1 km cu start de pe loc (s) | 32,7 | 32,2 |
Reprize | ||
70-90 km/h (in ultima treapta) (s) | 8,4 | 7,6 |
70-120 km/h (in ultima treapta) (s) | 19,4 | 18,2 |
Performante dinamice | ||
Viteza maxima (km/h) | 188,9 | 196,1 |
Frnare de la 100 km/h | ||
La gol, rece (m) | 40,8 | 40,4 |
Consum | ||
In ultima treapta la 90/100/130 km/h (l/100 km) | 4,69/4,88/6,37 | 4/4,48/6,25 |
In oras/drum national/autostrada (l/100 km) | 5,23/4,92/6,06 | 5,61/5,23/5,95 |
Consum in test (l/100 km) | 5,37 | 5,58 |
Autonomie (km) | 946 | 894 |
Masa si dimensiuni | ||
Masa masurata (kg) | 1.478 | 1.413 |
Distributie mase (%) | 62/38 | 64/36 |
Volum portbagaj (l) | 363 | 392 |
Zgomot interior | ||
La 50 km/h (dB(A)) | 55,4 | 58 |
La accelerare maxima (dB(A)) | 73 | 45,6 |
COSTURI & GARAN_IE (lei cu TVA) | ||
Impozit anual (lei/an) | 60 | 64 |
Interval revizii (km) | 20.000 | 15.000 |
Costuri revizii 60.000 km (lei) | 2.568 | 3.452 |
Garantie | 5 ani sau 150.000 km | 4 ani sau 120.000 km |
PRETURI/ECHIPARE (euro cu TVA) | ||
Prea de baza | 22.490 | 20.999 |
Airbaguri frontale/laterale/cortin_ | serie/serie/serie | serie/serie/serie |
Climatizare manual_/automat_ | nu/serie | serie/204 |
Radio/CD/Bluetooth | serie/serie/serie | serie/116/154 |
Sistem de sunet premium | serie | 623 |
Sistem de navigatie | 500 | 690 |
Pilot automat/adaptiv | serie/- | nu/serie |
Asistent de banda | nu | 332(1) |
Camera marsarier | serie | 204 |
Faruri full-LED | serie | 1.069 |
Senzori parcare fata-spate | serie | 534 |
Scaune incalzite fata | serie | 449(2) |
Geamuri electrice fata/spate | serie/serie | serie/serie |
Bancheta fractionabila | serie | serie |
Jante aliaj 16/17/18 inci | nu/nu/serie | serie/235/986 |
Vopsea metalizata | 390 | 461 |
Pret comparat (euro cu TVA) | 23.380 | 26.489 |