Istoria Campionatelor Mondiale începe în 1930. Și, cu siguranță cunoașteți, naţionala noastră a fost una dintre cele 13 participante istorice la prima ediţie a unui turneu final de Cupa Mondială, care s-a jucat în Uruguay, în anul 1930. Drumul parcurs de tricolori până în America de Sud a fost compus din două părţi:cu trenul la Genova şi, apoi, 14 zile cu vaporul.
România a făcut parte din grupa a III-a, alături de Uruguay şi Peru. Pe 14 iulie învingeau Peru cu 3-1, dar apoi au cedat în fața formației gazdă, susținută de 80.000 de fani. De altfel, Cupa „Jules Rimet” a fost câştigată de uruguayeni (4-2 contra Argentinei), care au sărbătorit pe atunci o sută de ani de la independenţă.