Lujniki este cel mai mare stadion al Rusiei și unul dintre cele mai mari din Europa. A fost construit pentru a găzdui prima ediție a Spartakiadei de vară, organizată în 1953, iar pentru actuala ediție a Campionatului Mondial a fost refăcut/reconstruit începînd cu 2013.
Stadionul Lujniki face parte din Complexul Olimpic cu același nume situat în districtul Khamovniki. Realizat la mijlocul anilor 50, a găzduit de atunci nu doar jocurile de fotbal ale naționalei Rusiei sau ale echipelor moscovite CSKA, Spartak și Torpedo, ci și două finale europene (Cupa UEFA în 1999 și UEFA Champions League în 2008).
Interesant este faptul că acesta a fost unul dintre puținele stadioane mari ale Europei care au primit dreptul de a avea gazon artificial, acesta fiind instalat în 2012. Pentru finala UEFA Champiosn League din 2008 însă a fost folosit, temporar, gazon natural.
În plus, arena a fost gazda întrecerilor din cadrul JO de vară din 1980 și ale Universiadei de vară din 1973, competiții mondiale de hochei, atletism și rugby, dar și o mulțime de evenimente culturale. După Mondiale își va păstra versatilitatea, dar în ceea ce privește fotbalul rus nu va mai găzdui decît jocurile echipei naționale și finalele Cupei.
Stadionul a fost refăcut începând cu 2013, costurile fiind de 350 de milioane de dolari. Una dintre principalele cerințe pentru arhitecți a fost aceea de a menține fațada originială, interiorul fiind complet refăcut. A dispărut pista de atletism, tribunele au devenit rectangulare, au primit două etaje noi și au fost mutate mai aproape de gazon.
Detalii
Oraș: Moscova
Proiect: reconstrucție
Capacitate: 80.000 de locuri
Echipa: Rusia