World Cup 2018- Meciul 8: Avancronică Croația-Nigeria

Croația-Nigeria

Croația-Nigeria pune punct celei de-a treia zi de competiție la Campionatul Mondial.

Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată și vor disputa meciul pe stadionul Kaliningrad, din orașul cu același nume. Croații vin cu o echipă experimentată, cu multe nume grele ale fotbalului european, în timp ce africanii au cel mai tânăr lot de la Mondiale.

Croația:  Luka Modric, Mateo Kovacic-ambii mijlocași la Real Madrid, Ivan Rakitik-mijlocaș la Barcelona, Mario Mandzukic-atacant la Juventus și alți juvători de calibru fac parte din lotul croat. Din acest motiv, clasamentul echipelor în funcție de valoarea lotului o poziționează pe Croația pe locul 10, cu o estimare de 354,5 milioane euro.

Nigeria: A terminat pe primul loc, la 6 puncte distanță de Zambia, într-o grupă în care s-au mai aflat Camerun și Algeria. În amicale însă, forma Nigeriei nu este cea mai bună, ultimele 5 meciuri aducând nu mai puțin de 4 înfrângeri.

La ce ne așteptăm…

În urmă cu 10 ani, Croația bifa locul 3 în lupta pentru Cupa Mondială și speră să repete istoria cu un rezultat cel puțin la fel de bun. În lotul Nigeriei se află câțiva jucători experimentați, însă nu se poate compara cu valoarea lotului croat, astfel că europenii pleacă astăzi cu prima șansă.

Știați că…

Odion Ighalo este anunțat titular și își va face debutul la Cupa Mondială. Un cadou pentru el, jucătorul împlinind astăzi 29 de ani.

Formații probabile

Croația: Danijel Subasic- Sime Vrsaljko, Domagoj Vida, Dejan Lovren, Ivan Strinic- Luka Modric, Ivan Rakitic;-Ivan Perisic, Andrej Kramaric, Ante Rebic- Mario Mandzukic. Selecționer: Zlatko Dalic.

Nigeria: Francis Uzoho; Brian Idowu, Shehu Abdullahi, Kenneth Omeruo, William Troost-Ekong; Wilfred Ndidi, Oghenekaro Etebo, Victor Moses, Alex Iwobi, John Obi Mikel; Odion Ighalo. Selecționer; Gernot Rohr.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top