Australia-Peru opune o echipă care n-a arătat mare lucru până acum, dar încă mai păstrează o minimă şansă de calificare, şi o alta care este deja eliminată, deşi a jucat un fotbal bun şi ofensiv în primele două meciuri.
Sigur că speranțele australienilor sunt subțiri precum firul de ață. Dar există. După acea remiză contra danezilor au nevoie de un succes în fața peruanilor și un altul al “cocoșilor” în cealaltă partidă pentru a se califica. Până la urmă nici nu ar reprezenta neapărat rezultate ieșite din comun.
Australia. La prima vedere pare o echipă bine organizate defensiv, dar care nu prea marcheză. În fapt, nu este deloc așa. Marchează și primește gol la fel de ușor. În ultimele amicale a bătut Cehia cu 4-0 şi Ungaria cu 2-1, după ce cu trei luni mai devreme, în martie, pierduse la scor, 1-4 cu Norvegia, şi remizase, 0-0, cu Columbia.
Peru. O echipă bună, cu jucători talentaţi şi inventivi, care reuşise performanţa de a lăsa acasă în preliminarii Paraguay şi Chile, s-a blocat, pur şi simplu, în pragul Mondialului. Peru a continuat să joace frumos la turneul final, dar fără să mai fie în stare să marcheze. Are zero puncte după două eșecuri la limită și se pregătește să plece acasă.
La ce ne așteptăm…
Australia, deşi pare limitată ofensiv, reuşeşte să marcheze, totuşi, cu mare regularitate: din ultimele 12 meciuri (8 oficiale) a înscris în 9. Peru, pe de altă parte, s-a prăbuşit aproape inexplicabil chiar în pragul Mondialelor, deşi demonstrase până atunci o eficacitate foarte bună. E de așteptat să marcheze și sud-americanii astăzi și să avem un meci spectaculos.
Știați că…
Aceasta este prima confruntare directă dintre cele două formații. Lucru extrem de interesant în contextul în care australienii au jucat multe meciuri de baraj cu sud-americanii, iar formațiile de pe acel continent sunt adversari constanți pentru ei.
Formații probabile
Australia: Mathew Ryan- Aziz Behich, Mark Milligan, Trent Sainsbury, Josh Risdon- Aaron Mooy, Tom Rogic, Mile Jedinak- Robbie Kruse, Tomi Juric, Mathew Leckie.
Peru: Pedro Gallese- Luis Advincula, Christian Ramos, Anderson Santamaria, Miguel Trauco- Renato Tapia, Yoshimar Yotun- Andre Carrillo, Christian Cueva, Edison Flores- Paolo Guerrero.