Jaguar pregătește o nouă mașină sport. I-a găsit și nume!

Jaguar F-Type

Jaguar tocmai a înregistrat denumirea J-Type, rezervând astfel ceea ce pare să fie numele viitoarei mașini sport a constructorului britanic. Se întâmplă la doar câteva zile de când englezii înregistraseră și denumirea C-Type.

Jaguar J-Type ar trebui să vină pe piață în aproximativ 2 ani, ca înlocuitor al sportivei F-Type, așa cum anticipa șeful departamentului de Design, Ian Callum, în urmă cu doi ani. Mașina ar trebui să aibă motorul amplasat central, ca și în cazul conceptului care a anticipat F-Type, o variantă care nu s-a concretizat însă, în cazul mașinii de serie.

“Cred că putem face asta, pentru că suntem o companie de mașini sport”, spune Callum, care nu exclude nici posibilitatae unei variante cu motor amplasat frontal. “Nu am decis încă”, dezvăluie acesta.

Mașina va avea la bază o platformă nouă a producătorului britanic și va fi construită la uzina Castle Bromwich a companiei, în cazul în care proiectul va fi aprobat. Dar planul rămâne pentru moment sub semnul întrebării, pentru că Jaguar înregistrase și denumirile G-Type și H-Type, iar mașinile cu aceste nume nu au văzut niciodată lumina zilei.

Șefii de la Jaguar discută și eventualitatea construirii unui SUV Coupe F-Pace. Și un supercar electric ar putea intra în cărți.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top