Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige

Top 10 vânzări SUV-uri mici în Europa: Duster ajunge pe locul 2 după primele opt luni

Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige – La opt ani de la naștere, SUV-ul românesc se dă de trei ori peste cap și renaște sub o formă nouă. Deși motoarele și platforma au rămas neschimbate, rezultatul final este net superior vechii generații. Test cu versiunea 1.5 dCi 4WD Prestige.

Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige

 Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige

Ce e bun, și clienților le place”, aș spune eu, cu ochii pe situația vânzărilor noii generații Dacia Duster. Noul model se cumpără în Europa ca pâinea caldă, reușind ca în primele trei luni de viață să se situeze constant în vecinătatea a 15.000 unități comercializate lunar. Asta înseamnă, simplu, că în 2018, Duster a preluat conducerea clasamentului celor mai de succes SUV-uri mici, depășindu-le pe toate cele trei modele aflate pe podium în 2017: Renault Captur, Peugeot 2008 și Opel Mokka X.

Este o performanță pe care prima generație nu a atins-o niciodată, deși în ultimul an de viață, 2017, s-a urcat până pe locul 4 în clasamentul segmentului. De ce preferă clienții Dacia Duster? Din multe motive. În primul rând, pentru că are un design exterior elaborat și musculos, pe care puține modele concurente îl oferă. Practic, deși multora nu le pare plauzibil, niciun element exterior n-a fost păstrat de la prima generație.

Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD PrestigeProtecțiile extinse și noile jante mai mari, de 17 inci, măresc senzația de indestructibilitate, iar parbrizul poziționat cu 10 cm mai în față și mai înclinat adaugă o notă dinamică ansamblului. Dincolo de designul caroseriei, atrage atenția garda la sol de 21 cm, clar mai mare decât ale concurenților direcți (Kia Stonic 18,3 cm, Citroen C3 Aircross 17 cm, Suzuki Vitara 18,5 cm), precum și unghiurile de atac (30°) și de degajare (34°), similare cu ale celui mai capabil off-roader compact, Jeep Compass Trailhawk.

 

 

Interior Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige

Dacă exteriorul convinge pe toată lumea, evoluția interiorului este chiar și mai spectaculoasă: desenul Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestigebordului nu mai este „pe verticală”, ci orizontal, de aceea senzația de stabilitate a crescut. Este adevărat, plasticele sunt tari (dar arătați-mi un alt model rival, în afară de Crossland X, care are bordul moale), iar sistemul multimedia de 7 inci, deși cu un meniu foarte ordonat, are display rezistiv, nu capacitiv, dar a fost ridicat cu 7,5 cm și astfel poate fi „butonat” mult mai ușor, fără a fura excesiv atenția de la trafic.

În vară, va apărea în ofertă un nou sistem multimedia de top cu display de 8 inci, în ton cu cele ale concurenților mai bine cotați. Mă simt excelent pe scaunele cu șezutul extins cu 2 cm, care acum sunt corect profilate: nicio legătură cu fosta generație.

Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD PrestigeDeși șoferul stă sus, ca într-un SUV autentic, poziția la volan este mai degrabă sportivă: șezutul scaunului se află la 28 cm de podea (mai jos decât la EcoSport – 32 cm, Captur și C3 Aircross – 33 cm, respectiv Vitara – 36 cm), deci șoferul stă cu gambele mai înclinate. În spate, călătorii nu stau înghesuiți, având spațiu la genunchi și la cap arhi-suficiente chiar și pentru cei cu staturi de 1,80 metri (distanța medie dintre spătarul banchetei și cele ale scaunelor față este de 61,5 cm, iar înălțimea interioară măsoară 95 cm, peste EcoSport – 93 cm și Vitara – 90 cm, dar sub Arona – 97 cm, care însă are bancheta mai joasă).

Însă niciun model concurent nu are lățimea interioară mai mare, de aceea pe bancheta lui Duster pot lua loc fără concesii trei persoane. Cei 142 cm afișați de Duster (superiori cu peste 16 cm celui mai apropiat concurent), se regăsesc în totalitate în segmentul central lat al banchetei, iar în combinație cu tunelul central scund (chiar și în condițiile prezenței cardanului la versiunea cu tracțiune integrală) fac ca locul din mijloc să fie folosibil și pe distanțe medii fără probleme.

Pasagerii din spate sunt tratați cu mânere de viraj, dar nu dispun de cotieră centrală.                                      În spatele lor pândește Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestigemonstrul: un portbagaj uriaș, fără egal în segment. Colegii de la Quattroruote au măsurat un volum real de 407 litri clar mai mare decât al rivalilor C3 Aircross (363 litri), Vitara (363 litri) și EcoSport (334 litri).

 

 

 

Să trecem la treabă: cum se simte noul Duster pe șosea? Având în vedere că motoarele și platforma au rămas neschimbate față de ale primei generații, în linii mari și comportamentul dinamic s-a păstrat: Duster a rămas același companion extrem de confortabil, fără veleități sportive. Iar cum terenul de joacă al SUV-urilor mici este preponderent urban, Duster se poate mândri cu noua direcție asistată electric (versiunea anterioară avea servodirecție hidraulică), care, conform informațiilor oficialilor Dacia, necesită o forță de acționare în volan redusă cu 30%. Practic, cei 1,6 kg necesari rotirii volanului măsurați de Quattroruote sunt un bun compromis între ușurința manevrelor urbane și asigurarea unei bune stabilități pe traiectorie la viteze mari.

Dacia Duster 1.5 dCi 4WD PrestigeUn ajutor de nădejde la manevrele în spații strâmte se dovedește și diametrul mic de bracaj (10,6 m, identic cu al lui Mokka X, dar mai bun decât al lui Captur și Vitara – 11,4 m), ideal pentru întoarceri «din scurt» și pentru manevrele de parcare în spații strâmte. Din păcate, sistemul de direcție nu transmite foarte bine șoferului gradul de aderență pe viraje, fapt care, împreună cu ruliul accentuat taie pofta de distracție.

 

 

Pe de altă parte, suspensia confortabilă „înghite” denivelările de orice fel cu o măiestrie de care nici confortabilul Crossland X nu este capabil. Iar asta se repercutează pozitiv și asupra nivelului și calității zgomotelor interioare, la trecerea peste denivelări, unde Duster se simte închegat și robust. Ceva mai îngrijit a fost insonorizat interiorul raportat la fosta generație: noul Duster are 50% din suprafața caroseriei tratată antifonic (doar 20% la prima generație) și geamurile sunt mai groase cu 0,35 mm, iar în practică asta se simte cu adevărat.

Astfel, la 50 km/h pe pavaj, noua generație este mai silențioasă cu 3,4 dB(A), în timp ce zgomotul motorului pătrunde mult mai discret în habitaclu (-9,8 dB(A) față de prima generație în accelerare maximă). Acum, Duster se încadrează în media segmentului, fără a stabili recorduri de silențiozitate, dar permițând discuții relaxate la viteze de autostradă, unde consumul se păstrează în limite decente, fără a fi strălucit, din cauza treptelor scurte și suprafeței frontale impunătoare: 7,2 l/100 km.

Dacia Duster 1.5 dCi 4WD PrestigeÎn oraș, în schimb, Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige se mulțumește cu doar 5,68 l/100 km, aproximativ la fel ca și rivalele Vitara 1.6 DDIS Allgrip (5,68 l/100 km) și EcoSport 1.5 TDCI 100 CP S/S (5,88 l/100 km). Motorul este suficient de puternic, fără însă a fi vioi și trage decent, fiind corect susținut de transmisia cu trepte scurte. Atât de scurte, încât plecările de pe loc la gol pot fi făcute și cu treapta a doua fără a stresa ambreiajul. La 130 km/h, în treapta a 6-a, turometrul indică 2.800 rpm, față de 2.250 la Vitara.

 

Rezultatul: reprizele sunt net mai bune decât ale principalilor rivali Vitara, EcoSport și Opel Crossland X. De exemplu, Duster are nevoie de 17,8 s pentru a accelera de la 70 la 120 km/h, față de 19,9 secunde Vitara 1.6 diesel 120 CP, 23,5 secunde Crossland-X 1.6 D 120 CP și 25,5 secunde EcoSport 1.5 TDCI 100 CP. La nevoie, se poate retrograda rapid, pentru că maneta transmisiei se mișcă exact, deși cursa este cam lungă. Totuși, frânele, deși nu suferă de fading, nu sunt la fel de eficiente ca la concurenți, având nevoie de 44,1 m pentru a opri de la 100 km/h.

Verdict AutoExpert


Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD PrestigeO mostră de măiestrie fabricată pe plaiuri mioritice: evoluția lui Duster pare desprinsă din basmele românești. Aspectuos și spațios, economic și rapid și, peste toate, incredibil de capabil în regim off-road, Duster este o realizare de excepție la un preț competitiv. Frânele și ruliul pe virajele rapide sunt capitolele perfectibile.

 

 

Și să nu uităm că Dacia Duster a fost desemnată Mașina Anului 2018 în România!

PREȚURI șI DOTĂRI

Dacia Duster 1.5 dCi
4WD Prestige
18.750 euro

Dotări standard: 6 airbaguri, climatizare automată, radio cu Bluetooth și USB, sistem de navigație, pilot automat, cameră marșarier, senzori parcare spate, scaune încălzite, geamuri electrice față/spate, banchetă fracționabilă, jante aliaj 17 inci.

Dotări opționale: Asistent unghi mort 200 euro, sistem camere Multiview 250 euro, tapițerie piele 500 euro, vopsea metalizată 300 euro.

Citește și Test Dacia Duster 1.5 dCi EDC Prestige

Test Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige – galerie foto

DATE TEHNICETest Dacia Duster 1.5 dCi 4WD Prestige
Model1.5 dCi
Motor/ nr. cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.461
Putere maxima/turat_ie (CP/rpm)110/4000
Cuplu maxim/turatie (Nm/rpm)260/1750
Transmisieintegral_
Cutie de viteze6 trepte, manual_
L/l/h (mm)4340/1810/1690
Ampatament (mm)2.680
Volum portbagaj (l)411
Masa la gol (kg)1.320
Acceleratie 0-100 km/h (s)12,4
Viteza maxima (km/h)169
Consum mixt (l/100 km)4,7
Emisii CO2 (g/km)123
MASURATORI QUATTRORUOTE
Acceleratii
0-60 km/h (s)5,5
0-100 km/h (s)12,3
0-130 km/h (s)22
1km cu start de pe loc (s)34.2
Reprize
Repriza_ 70-90 km/h (s)6,8
Repriza_ 70-120 km/h (s)17,8
Franare de la 100 km/h
La gol, rece (m)44,1
Consum
La 90/100/130 km/h (l/100 km)4,87/5,37/7,63
In oras_/drum national/ autostrada (l/100 km)5,68/5,5/7,2
Consum in test (l/100 km)6,1
Autonomie (km)818
Masa
Masa masurata_ (kg)1.509
Zgomot interior
La 50 km/h (dBA)59,2
In accelerare maxima76
Pret_(euro cu TVA)18.750

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top