INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE 2018- ETAPA a IV-a -Trofeul Cetatea Făgărașului

Încercați-vă reflexele și măiestria la volan pe 25-26 august la concursul de îndemânare auto INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE 2018, TROFEUL CETATEA FĂGĂRAȘULUI.

 

Aflat pentru al patrulea an consecutiv la FĂGĂRAȘ, în zona Centrului Vechi, concursul începe sâmbătă 25 august, ora 14.00, cu antrenamente, iar competiția va demara în trombă duminică 26 august, ora 10.30, adunând la start pasionații de automobilism și de senzații tari, dar și spectatorii, mici și mari, care vor avea două zile de distracție asigurată.

 

S

IMPORTANT: Te poți înscrie și tu la concurs chiar dacă nu ești un pilot încercat! Pe lângă veteranii noștri, cu mașini anume pregătite pentru probele de îndemânare, participă și amatori cu mașini de stradă. Sunt bine-veniți juniorii de peste 8 ani și șoferițele – care beneficiază de grupe de concurs speciale.

Probele constau într-un traseu prestabilit, cu treceri printre jaloane fără a fi atinse, cu schimbări ale direcției de mers, cu viraje strânse și foarte strânse, totul contra cronometru.

Dacă șofatul nu e talentul tău, urmărirea cursei nu are cum să nu te prindă. Motoarele ambalate, scrâșnetul roților, mirosul de cauciuc, voia-bună generală dar și atmosfera de competiție acerbă te vor molipsi cu siguranta.

Ca și la edițiile anterioare, gazda evenimentului, Primăria Municipiului Făgăraș, spijină pe organizatorii GT Auto Club Sportiv și ACR, asigurând perimetrul potrivit de concurs – singura etapă stradală din țară! – și toate condițiile ca făgărășenii și oaspeții lor să petreacă clipe de neuitat.

La finalul competiției vor fi premiați primii trei clasați pe grupe și clase:

  1. Grupa Debutanți (D) Clasa D1 – cu puterea până la 100 CP, Clasa D2 – cu puterea între 100 și 150 CP 2.
  2. Grupa Juniori (J) Clasa J1 – cu vârsta între 10 și 14 ani, Clasa J2 – cu vârsta între 14 și 18 ani
  3. Grupa Avansați (A) Clasa A1 – automobile cu cilindreea nominală până la 1600 cmc, Clasa A2 –    automobile cu cilindreea nominală între 1600 și 2000 cmc, Clasa A3 – automobile cu cilindreea nominală între 2000 și 3000 cmc, Clasa A4 – automobile cu cilindreea nominală peste 3000 cmc
  4. Grupa Femina (F) Grupă unică rezervată concurentelor de sex feminin
  5. Grupa Modificate (M) – automobile modificate (caroserii ușurate substanțial, scurtate, alte motorizări, etc.).

 

Vor fi premiați și primii trei concurenți din clasamentul Open, echipele și cel mai bun timp al zilei.

Câștigătorii vor primi diplome, cupe oferite de Asociația“GT Auto Club Sportiv”, premii de la Metabond, Tegee International, vinuri spumante Angelli și service de roți gratuit de la AutoZone – Vianor, pentru toți piloții participanți în concurs.

 

Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie sau de competiție, precum și formarea și dezvoltatea abilităților specifice automobilismului.

 

Pentru înscrieri în concurs și alte informații legate de IAC, fiecare iubitor de automobilism are la dispoziție pagina de web www.gtautoclub.ro.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top