Koenigsegg Ragnarok este denumirea succesorului lui Agera. Numele a fost dezvăluit de o sursă din interior jurnaliștilor de la The Supercar Blog. Mașina va fi prezentată în 2019, la Salonul Auto de la Geneva.
Koenigsegg Ragnarok ar putea primi 1.440 de cai putere, față de cei 1.360 de cai putere ai lui Agera RS, dar zvonurile privind puterea hypercar-ului nu au fost confirmate. Hypercar-ul va fi pus în mișcare de un motor V8, care va fi integrat într-un sistem de propulsie hibrid.
O masă de numai 1.200 de kilograme și o linie roșie care începe în jurul a 9.000 de rotații pe minut vor face din Ragnarok o mașină și mai agilă ca Agera.
Koenigsegg Agera RS doboară recordul 0-400-0 km/h
al lui Bugatti Chiron
Dar cine este Ragnarok? În mitologia nordică, Ragnarok reprezintă moartea zeilor, în urma distrugerii lumii.
În luna iunie, constructorul suedez a făcut public un desen care înfățișa partea posterioară a succesorului lui Agera, cu ocazia inaugurării unei reprezentanțe în Australia. Fondatorul companiei, Christian von Koenigsegg, a declarat atunci că următorul model va fi și mai capabil ca Agera și că va avea profilul unui hyper GT. Desenul arată un model cu linii curbate și elemente aerodinamice agresive, care îi vor asigura un flux de aer optimizat și o forță de apăsare superioară.
Ultimele două Koenigsegg Agera se numesc Thor și Vader.
Modelul iese din producție
Mașina va fi prezentată anul viitor, la Salonul Auto de la Geneva, dar suedezii primesc deja comenzi pentru viitorul hypercar al companiei.