Evoluţia autoturismului ne arată că marele progres la capitolul performanţă îl reprezintă putereatot maimare obţinută în raport cu capacitatea litrică. Întrebarea firească pe care ne-o punem, după ce constatăm că maşini de serie au ajuns să dezvolte mai multe sute de cai putere, este dacă şi sistemele destinate deplasării şi frânării în siguranţădepe aceste maşini au ajuns la acelaşi nivel proporţional de performanţe.
Pentru a putea da un răspuns categoric la această întrebare nu ne rămâne decât să analizăm cu atenţie ultimele noutăţi în materie de siguranţă. Sistemul de frânare reprezintă principala componentă responsabilă de siguranţa unei deplasări indiferent că este vorba de un drum la piaţă cu un autoturism de mic litraj sau de alergatul pe autostradă cu un bolid de sute de cai.
Încă de la începutul erei auto frânele cu tamburi şi saboţi au echipat toate vehiculele indiferent dacă era vorba de un camion, autoturism de teren sau unul de familie. Acest sistem este folosit şi astăzi datorită capacităţii ridicate de frânare şi a fiabilităţii, dar are dezavantajul dozării imprecise a forţei de frânare, ce nu se recomandă solicitărilor intense la viteze ridicate.
Din acest motiv, ele rămân încă o soluţie de bază pentru camioanele de mare tonaj şi autoturismele care nu cer performanţe dinamice semnificative. Frânele cu discuri de oţel ventilate nu au aceeaşi eficienţă ca şi cele cu tamburi, dar oferă un control sporit asupra capacităţii de frânare, fiind mai potrivite din acest punct de vedere şi pentru lucrul cu sistemul ABS. Cu o degajare de căldură suficient de bună, acestea ar putea să pară soluţia ideală pentru majoritatea vehiculelor.
Din păcate, vitezele foarte mari de pe circuitele de curse au scos la iveală faptul că în momente de solicitare maximă, capacitatea de frânare scade dramatic, proporţional cu cantitatea de căldură rezultată în urma fricţiunii dintre plăcuţe şi discuri, dar şi din cauza compoziţiei materialelor din care acestea sunt fabricate.
Plăcuţele de frână fabricate din materiale derivate din azbest (ferodouri) au reuşit treptat să fie înlocuite cu cele din materiale semimetalice, însă acest lucru nu a reuşit să rezolve toate problemele. Frânele au rămas zgomotoase, supuse uzurii, poluante din cauza degajării unei cantităţi mari de praf şi, nu în ultimul rând, mediocre la capitolul eficienţă.
Tehnologiile avansate din domeniul militar includ de multă vreme folosirea materialelor de fricţiune cu compoziţie ceramică pentru realizarea ambreiajelor şi a frânelor diverselor vehicule. Această tehnologie a fost preluată de piaţa civilă abia în anul 1985 când s-au făcut primele experimente în domeniul auto.
Diversele teste efectuate folosind componente ceramice au arătat un comportament net superior al frânelor în ce priveşte producerea şi transmiterea de căldură, dar şi la creşterea eficienţei, avândun grad mai mic de alunecare. De asemenea, zgomotul la frânare aproape inexistent şi uzura mult mai mică, sunt două argumente ce ne conving de superioritatea acestor noi tehnologii.
Cum industria auto are de recuperat componentele ceramice au ajuns repede să fie folosite la realizarea frânelor pentru maşinile de curse şi încet-încet şi pentru cele de serie, devenind azi un standard pentru vârfurile de gamă ale producătorilor consacraţi.
