Kia a devenit partener oficial al UEFA Europa League pentru următoarele trei sezoane. Acordul de sponsorizare Kia se întinde pe o perioadă de trei ani, până la finala UEFA Europa League din 2021.
Pentru prima dată, Kia lansează și programul ‘Official Match Ball Carrier’ destinat exclusiv tinerilor. Programul oferă tinerilor fani ai fotbalului din Europa – cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani – oportunitatea de a participa la ceremonia dinaintea fiecărui meci din cele 205 ale turneului.
Producătorul auto va colabora cu UEFA la realizarea primului tur al trofeului UEFA Europa League, oferind șansa suporterilor din întreaga Europă de a vedea trofeul și, în același timp, de a întâlni unii dintre jucătorii legendari ai fotbalului.
Pentru UEFA Europa League, Kia va oferi o flotă de 90 de automobile pentru finalele din 2019, 2020 și 2021. Flota va fi folosită pentru a transporta arbitri, oficiali, delegați și VIP-uri și va sprijini desfășurarea finalei turneului. Finala sezonului 2018-19 UEFA Europa League se va desfășura pe stadionul olimpic din Baku, Azerbaijan, pe 29 mai 2019.
Kia a ajuns la trei milioane de mașini produse în Europa din momentul în care constructorul sud-coreean a început producția la uzina din Zilina, Slovacia, în 2006.