Paris 2018 – Și Bugatti va construi un SUV

Bugatti front

Dacă Lamborghini poate, Bugatti de ce nu ar face-o? Oficialii constructorului francez au anunțat la Salonul Auto de la Paris că Bugatti ia serios în calcul construirea unui SUV de lux, ultra-performant.

Lamborghini a lansat deja Urus, Bentley a trimis Bentayga pe șosele, Aston Martin are DBX în lucru, Ferrari tocmai a confirmat denumirea primului său SUV, Purosangue. Așa că Bugatti nu are de gând să stea și să privească distracția altora în lumea SUV-urilor de lux cu mulți cai putere.

Președintele Bugatti, Stephan Winkelmann, a spus pentru Automotive News Europe, că Bugatti poate construi un SUV pentru a-și mări familia de modele. “Brand-ul nostrum este pregătit pentru mai mult. Gama noastră gravitează în jurul motoruluii W16, dar nu va fi așa totdeauna”, spune Winkelmann.

Ferrari Purosangue va fi primul SUV din istoria companiei

Francezii își canalizează acum eforturile și pe reducerea emisiilor, astfel că motorul W16 are șanse mici să se regăsească sub capota unui viitor SUV.

Bugatti va avea însă bătăi de cap înainte de a primi undă verde pentru viitorul său SUV. Trebuie să găsească resurse financiare. “Trebuie să-i convingem pe acționarii noștri că investiția se justifică”, explică președintele Winkelmann.

Top – cele mai puternice SUV-uri fabricate vreodată

Așa cum ne-a obișnuit, constructorul francez de supercaruri, SUV-ul cu logo Bugatti va fi unul dintre cele mai scumpe de pe piață. Bugatti Divo, lansat recent, este cea mai scumpă mașină de serie construită vreodată.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top