Ford se pregătește de restructurări de proporţii la nivel global

Ford se pregătește de restructurări de proporţii la nivel global

Compania americană Ford pregăteşte o restructurare de proporţii în întreaga lume. Şi asta din cauza unor măsuri economice luate, în ultima perioadă, de preşedintele Donald Trump, scrie presa de peste Ocean, consultată de digi24.ro.

Compania nu a făcut public planul, nu a precizat câţi angajaţi vor fi afectaţi şi de la ce uzine. Presa speculează că Ford îşi va reduce forţa de muncă cu peste 10%. Practic așa cum publicam pe site-ul Autexpert.ro în septembrie 2018 Ford ar putea concedia 24.000 de angajați și se pregătește să renunțe la mai multe modele pentru a încerca să recupereze pe piața europeană.

În septembrie 2018 analiştii de la banca de investiţii Morgan Stanley estimează că Ford ar putea renunţa la 12% dintre cei aproximativ 200.000 de salariaţi ai săi, ceea ce ar însemna aproximativ 24.000 de locuri de muncă, iar reducerile de efective ar afecta mai ales operaţiunile europene.

Directorul constructorului auto spunea, luna trecută, într-un interviu pentru Bloomberg, că taxele pe importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump au diminuat puternic profiturile companiei.

De asemenea, vânzările de automobile pe piaţa americană au scăzut din cauza politicilor comerciale ale Casei Albe, iar acţiunile Ford au scăzut la un minimum al ultimilor 6 ani.

Pe lângă problemele cauzate de mediul politic Ford are de remediat și o serie de defecțiuni majore care apar la actuale generație de motoare EcoBoost.

Problemele care apar la motoarele pe benzină EcoBoost de 1.0 şi 1,6 litri se manifestă prin supraîncălzire și în cele mai grave cazuri – motoare EcoBoost care au luat foc în timpul conducerii.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top